Ce înseamnă 2% pentru contribuabili?

Fiecare dintre noi avem un venit în urma căruia plătim statului un impozit. Există însă şi posibilitatea ca 2% din aceşti bani să fie redirecţionaţi în funcţie de atitudinea pe care o avem. Potrivit acestei prevederi, noi, contribuabilii persoane fizice sau juridice putem să direcţionăm în fiecare an 2% din impozitul pe venit către o asociaţie sau fundaţie.

Direcţionarea a 2% din impozitul pe venit nu este o sponsorizare, donaţie sau contribuţie. Este vorba de o sumă datorată statului (ca impozit) dar poţi decide modul şi cui va fi alocată. Prin completarea formularelor 230 sau 200 în funcţie de sursa ta de venit, pana la data de 23 mai 2014, poți alege să direcţionezi 2% din impozitul pe venit către Asociaţia Clubul Isis, astfel încât să putem continua activitatea noastră.

Tu poți face diferența! Modul în care evoluează societatea depinde de gestul tău.

De ce este bine să foloseşti această prevedere?

  • Este simplu și nu te costa nimic! Direcţionezi 2% din impozitul pe venit, virat deja la stat, către Asociaţia Clubul Isis.
  • Contribui la eficientizarea cheltuirii banului public – deci al tău!
  • Poţi ajuta la rezolvarea unei probleme din oraşul Constanţa direcţionând 2% către fondurile alocate îmbunătăţirii vieţii social-culturale în cadrul campaniilor derulate de catre Asociatia Clubul Isis.
  • Te poţi asigura că aceşti bani vor aduce zâmbete pe chipurile copiilor și familiilor lor din localităţi defavorizate din judeţul Constanţa.
  • Poţi contribui la continuarea şi dezvoltarea seriilor de evenimente şi campanii dedicate informării şi sprijinirii viitorilor şi proaspeţilor părinţi privind stilul de viaţă sănătos şi educaţia copiilor.

Cu 2% de la tine:

  • Îmbraci un copil din mediul rural cu un set de hăinuţe noi.
  • Asiguri tratamentul unui copil bolnav din mediul rural.
  • Asiguri unui copil nevoiaş rechizitele de bază pentru un semestru.
  • Asiguri materialele didactice privind educaţia pentru sanătate pentru 10 copii.
  • Oferi unei persoane nevoiaşe un pachet de alimente de bază, pentru o lună.
  • Oferi două şedinţe de consiliere unei persoane consumatoare sau predispuse la consumul de droguri.
  • Oferi o pereche de ochelari unei persoane cu probleme de vedere.
  • Oferi unei viitoare mame o carte cu informaţii esenţiale privind sarcina, naşterea şi îngrijirea nou-născutului.
  • Asiguri o ecografie mamară / mamografie gratuită unei femei din mediul rural.

Ce trebuie să faci?

Dacă ai venituri din salarii:
Completează Declaraţia 230 (punctele I şi II). Suma corespunzătoare a 2% din impozit va fi calculată de către organele fiscale. Poţi lăsa căsuţa necompletată. Semnează formularul. Lasă data necompletată. O vom trece noi atunci când depunem formularul la Administraţia Financiară. Pune formularul în plic şi trimite-l pe adresa Asociaţiei Clubul Isis, Str. Mircea cel Bătrân, Nr. 102, Constanța sau vino direct la sediul nostru pana la data de 20 mai 2014.
[Descarca declaratia 230]

Dacă ai venituri din alte surse:
Completează Declaraţia 200 (punctul III). Acest formular este destinat pentru persoanele care obţin venituri din drepturi de autor, închirieri, activităţi independente, etc. Descarcă formularul 200, completează-l şi depune-l la Administraţia Financiară.
[Descarca declaratia 200]

Despre noi

Prin infiinţarea Asociaţiei Clubul Isis, o organizaţie non-profit cu menirea iniţială de a promova stilul de viaţă sănătos pentru mame şi copii dar fără a se limita la aceasta, activitatea de implicare socială Isis transcede domeniul medical.

Campaniile Donator de Zâmbete şi Donator de Sânge, evenimentul anual dedicat copiilor - Iunie cu Bucurie, gala “Zece Oameni de Valoare pentru Constanţa”, proiectul de televiziune online IsisTV, emisiunea pentru televiziune Arena Medicală, revista Ghid de Sănătate și Programul de Educaţie Medicală Continuă destinat medicilor reprezintă doar câteva dintre actiunile menite de a informa opinia publică, de a stimula profilaxia diferitelor afecţiuni, de a facilita accesul la serviciile medicale categoriilor defavorizate, de a ameliora sănătatea şi de a hrăni spiritul semenilor noştri prin participarea la acţiuni caritabile şi de voluntariat sub sloganul “Reconstrucţia morală continuă”.


Date de identificare:
ASOCIAŢIA CLUBUL ISIS
Cod de inregistrare fiscala: 28480634
Cont bancar: RO29FNNB012302894487RO02

Atenţie! O persoană poate completa ambele formulare dacă este şi salariat şi are şi alte surse de venit.

Ţi-ai adus contribuţia la buna cheltuire a fondurilor publice şi ai contribuit la o viaţă mai bună pentru judeţul Constanţa!
Dacă doreşti să te alături echipei Clubului Isis şi să te implici în acţiunile noastre, trimite-ne un e-mail la adresa club@isis-med.ro. Contribuţia ta va fi apreciată.