Servicii

Serviciile noastre

Cele 9 luni de sarcină și nașterea reprezintă perioada de desăvârșire a feminității. În spitalul nostru personalul va fi alături de tine, viitoare mămică, iar în beneficiul tău aducem experiența echipei medicale. Toate întrebările își vor găsi răspuns iar sănătatea ta și a micuțului tău va fi atent supraveghează de obstetricienii noștri. Sub monitorizarea celor mai performante aparate ecografice și cu o bogată experiență în domeniu, medicii Isis oferă confortul optim dezvoltării unui bebeluș sănătos. Fie că optezi pentru nașterea naturală, în apă, prin hipnoză sau prin cezariană, în spitalul nostru te vei simți în siguranță. Suntem onorați că ai ales să trăiești alături de noi bucuria unui nou început și de la o zi la alta ne străduim să-ți depășim așteptările. La mulți ani, bebe Isis!

Mentiuni speciale

Centrul de excelenţă în Medicină Materno - Fetală
Centrul de excelenţă în Medicină Materno - Fetală din cadrul spitalului privat ISIS ia naștere ca o consecință a dezvoltării obstetricii moderne, implicând suportul unei echipe multisciplinare de medici, cadre universitare, doctori în medicină și specialiști în genetică clinică, certificaţi internaţional. Medicii lucrează cu echipamente medicale performante iar o noutate exclusivă este ecograful Voluson E8 Expert BT12 lansat în 2012 la nivel mondial.

Discounturi
Pentru ca tu să fii sigură în orice moment că sarcina ta evoluează în condiţii optime, specialiştii centrului au pregătit pentru tine un pachet special de urmărire a sarcinii care cuprinde servicii medicale complexe, complementare sub formă de abonament Benefisis.

Planul de naştere
Planul de naştere îţi oferă posibilitatea de a-ţi formaliza opţiunile pentru modul de desfășurare al nașterii. Acesta urmăreşte o mediere a expectanţelor tale și a prevederilor stabilite în protocolul medical utilizat de către Spitalul Privat Isis.

Naştere cu plata în rate
Spitalul Privat Isis îţi oferă posibilitatea de achitare eşalonată a pachetului de naştere în valoare de 1000 euro în 12 rate, fără dobândă sau comisioane ascunse, printr-un parteneriat încheiat între Spital și ING Bank Delfinariu Constanta. Special pentru tânăra familie au fost stabiliți termenii contractuali cu multiple beneficii. Astfel, nu se percep comisioane ascunse, dobândă, iar procedura de obținere a acestui card presupune doar o discuție cu un reprezentant al băncii și câteva documente personale pe care acesta vi le va solicita.
Spital Prieten al Copilului
Pentru grija deosebită acordată copiilor privind naşterea, alimentaţia şi dezvoltarea, Spitalul Privat Isis a fost desemnat de către Unicef “Spital Prieten al Copilului”.

Program medici

Obstetrică-Ginecologie
Dr. Mohamed Zaher Luni, Miercuri 08:30 - 13:30
Dr. Bogdan Ciornei Joi 11:00 - 14:30
Dr. Ioana Buda Luni, Joi 15:00 - 20:00
Dr. Tatiana Martinescu Miercuri 17:00 - 18:30
Dr. Doinița Gache Vineri 16:00 - 20:00
Dr. Eugenia Pelin Marți 15:00 - 20:00
Dr.Andoniu Cristinel Joi 15:00 - 18:00
Dr. Mariana Șaptefrați Luni 16:00 - 18:00
Dr. Mohammed Bashir Vineri 18:00 - 20:00
Sâmbătă 11:00 - 14:00
Dr. Alexandra Ionescu Marți 17:00 - 20:00
Dr. Liliana Steriu Vineri 15:00 - 19:00
Anestezie și Terapie Intensivă
Dr. Lesanu Rodica Luni 09:00 - 11:00
Marţi 08:00 - 10:30
Miercuri 08:00 - 12:00
Joi 08:00 - 10:00

Programari

Servicii si tarife

Denumire Privat Coplata Moneda
Obstetrică-Ginecologie
Administrare gaz ilariant 150 Eur
Alta reparare a ovarului 1000 - Eur
Amniocenteza diagnostica (cariotip) 2000 Lei
Amniocenteza diagnostica (genotipare QF-PCR) 2000 Lei
Amniocenteza terapeutica 1000 Lei
Amnioinfuzie* 1000 Lei
Amputatie de col uterin* 2200 Lei
Anestezie epidurala 150 Eur
Anestezie generala IV 300 Lei
Anestezie locala 0 Lei
Anexectomie unilaterala laparoscopica* 1000 Eur
Avort spontan > 20 saptamani* 500 Eur
Avort terapeutic > 20 saptamani* 500 Eur
Biopsia trompei uterine laparoscopic* 1000 Eur
Biopsie centrala a sânului + anestezie 500 - Eur
Biopsie col + anestezie locala 1200 Lei
Biopsie de endometru 1200 Lei
Biopsie de ovar laparoscopica* 1000 Eur
Biopsie de vagin 1200 Lei
Biopsie deschisa a sânului + anestezie 500 - Eur
Cauterizare col + anestezie* 1000 Lei
Cerclaj + anestezie* 1000 Lei
Chist glanda Bartholini - incizie* 300 Lei
Chist ovarian (exclus extemporaneu)* 1000 Eur
Chisterectomie* 1000 Eur
Chiuretaj uterin biopsic + anestezie* 1000 - Lei
Chiuretaj uterin* + anestezie 1000 - Lei
Colposcopie* 300 Lei
Colposuspensia* 1000 Eur
Consultație / Examen senologic* 100 Lei
Consultatie Ginecologica dr. Gache Doinita* 150 Lei
Consultatie Ginecologica* 100 Lei
Consultatie infertilitate / sterilitate* 100 Lei
Consultatie Obstetricala in evolutia sarcinii* 100 Lei
Consultatie sexologica (cuplu)* 100 Lei
Ecografie endovaginala* 150 Lei
Ecografie pelvis* 150 Lei
Electrocauterizare* 600 Lei
Electrorezectie + anestezie* 1000 Lei
Excizia leziunilor sânului + anestezie* 1000 Eur
Excizia septului vaginal + anestezie* 500 - Eur
Himenectomie* 500 - Eur
Histerectomie* 1000 Eur
Histerosalpingografie 1000 Lei
Histerosalpingosonografie* 1000 Lei
Histeroscopie diagnostica 400 Eur
Histeroscopie operatorie 600 Eur
Imunoglobulină 1000 Lei
Injectie intramusculara (se adauga costul medicatiei)* 20 Lei
Injectie intravenoasa (se adauga costul medicatiei)* 20 Lei
Insotitor (cazare si masa) / zi* 200 - Lei
Instilatie uterotubara* 300 Lei
Kit CPAP 1000 Lei
Labiectomie bilaterala* 500 - Eur
Labiectomie unilaterala* 500 - Eur
Laparoscopie* 1000 Eur
Meronem 1g / flacon 150 Lei
Meronem 500mg / flacon 100 Lei
Mici interventii (incizii / drenaj / suturi)* 300 Lei
Miomectomie* 1000 Eur
Montare branula* 20 Lei
Morfologie fetala de prim trimestru* 340 Lei
Morfologie fetala de trimestrul doi si trei* 450 Lei
Morfologie fetala sarcina multipla* 600 Lei
Octagam 500ml 1000 Lei
Ovarectomie 1000 - Eur
Ovarectomie unilaterala* 1000 Eur
Oxigenoterapie / zi 150 Lei
Pachet Familial (nastere pe cale vaginala - cezariana - in apa - rahianestezie - inclusa) 1000 Eur
Pansament plaga* 150 Lei
Perfuzie (exclus costul medicatiei)* 100 Lei
Profil biofizic fetal* 200 Lei
Punctie mamara ghidata ecografic + prelucrare proba 400 Lei
Punctie ovariana + anestezie* 1000 Lei
Rahianestezie 0 Lei
Recoltare secretie mamelonara + interpretare 100 Lei
Ruptura perineu* 1000 Eur
Salpingectomie bilaterala laparoscopica* 1000 Eur
Salpingectomie unilaterala laparoscopica* 1000 Eur
Sarcina extrauterina* 1000 Eur
Screening neonatal 100 Eur
Solicitare moasa/doula 200 Eur
Spitalizare de zi Obstetrica - Ginecologie* 300 Lei
Sterilet - extragere 300 Lei
Sterilet - montare 400 Lei
Suprimare fire* 200 - Lei
Test de sarcina* 50 Lei
Test detectare membrane rupte 300 Lei
Test Nipt 600 Eur
Test Non Stress* 150 Lei
Test Papanicolau + examen secretie vaginala + interpretare 100 Lei
Test Papanicolau in mediu lichid + ADN HPV (16 - 18) + interpretare 300 Lei
Tumora sân sectorectomie* 1000 Eur
Vaccin Hepatect 1200 Lei
Vaccin Rhezonativ/Rhogam/Rhofilact 600 - Lei
Vaginoscopie* 300 Lei
Vaginotomie* 1000 Lei

* Vino acum la recepţia Spitalului Privat Isis pentru a-ţi lua cardul Benefisis şi pentru a beneficia de reduceri la aceste servicii.

** Pentru a afla oferta completă de servicii te rugăm să accesezi pagina de Tarife sau să te adresezi recepției Spitalului Privat Isis.

Articole

Alimentatia in timpul sarcinii

Vechea idee conform căreia viitoarea mamă trebuie să mănânce “pentru doi” nu este valabilă. Acum se consideră că este mult mai importantă calitatea alimentaţiei, nu cantitatea pe care o consumi. O alimentaţie corectă contribuie la sănătatea ta şi furnizează elementele nutritive necesare copilului, pentru o bună creştere şi dezvoltare intrauterină.
Dacă alimentaţia ta obişnuită este una echilibrată, vei avea nevoie doar de câteva mici modificări ale dietei pentru a asigura nevoile nutriţionale specifice perioadei de sarcină.

Piramida nutriţională
Cea mai uşoară modalitate de a te asigura că ai o dietă echilibrată este aceea de a mânca cât mai variat şi de a include în meniul tău zilnic alimente din grupele de bază ce constituie piramida nutriţională.

Necesarul de calorii
Caloriile reprezintă unitatea de măsură folosită pentru a exprima valoarea energetică a alimentelor. Necesarul zilnic de calorii variază de la o persoană la alta, în funcţie de rata metabolică bazală individuală şi de activitatea fizică pe care o depune fiecare persoană. Rata metabolică bazală este rata cu care organismul consumă energie în timp de repaus.
Consumul zilnic pentru femeile între 19 şi 49 ani este de 1.940 de calorii. O femeie însărcinată are nevoie de un supliment energetic de aproximativ 200 calorii pe zi în timpul ultimelor trei luni de sarcină. Este adevărat că ai nevoie de un supliment energetic în timpul sarcinii, pentru a satisface nevoile copilului în dezvoltare şi pentru a-ţi asigura rezervele de grăsimi ce vor fi utilizate pentru alăptarea copilului după naştere. Cu toate acestea nu ai nevoie de un surplus de alimente bogate în calorii. Acest lucru se explică prin faptul că nevoile energetice crescute din timpul sarcinii sunt compensate de o scădere a activităţii fizice, precum şi de reducerea ratei metabolice bazale în această perioadă. Poţi asigura suplimentul zilnic de 200 de calorii necesar în ultimele trei luni de sarcină, prin mici gustări nutritive între mese.
Mănâncă un sandwich, un iaurt sau un fruct. Acest tip de gustări este de preferat celor dulci (biscuiţi, gogoşi) care au în general un conţinut crescut de grăsimi şi zahăr, sunt sărace în elemente nutritive şi duc la creştere excesivă în greutate.

Fibrele
Fibrele sunt prezente în cereale, fructe şi legume şi sunt foarte importante în accelerarea digestiei şi în evitarea constipaţiei şi a hemoroizilor. Prea multe fibre pot determina tulburări digestive şi pot interfera cu absorbţia sărurilor minerale esenţiale, cum ar fi fierul şi calciul. Dacă dieta ta zilnică include fructe, legume şi făinoase din făină integrală, nu ai nevoie de surse suplimentare de fibre.

Proteinele
Proteinele sunt foarte utile în procesul de creştere, de formare de ţesuturi şi de reparaţie. Femeile au un necesar zilnic de aproximativ 36 grame de proteine. Femeile gravide au nevoie de un surplus de 6 grame pe zi, iar femeile care alăptează au nevoie de un surplus zilnic de 11 grame de proteine.

Sărurile minerale şi vitaminele
Sărurile minerale şi vitaminele sunt esenţiale pentru sănătate. Ele nu sunt necesare însă în cantităţi mari; cantităţile mici din alimente sunt de obicei suficiente. De aceea nu trebuie să iei suplimente minerale sau vitaminice fără recomandarea medicului.
În doze mari, unele vitamine pot deveni toxice. Nu este recomandat să mănânci ficat sau produse din ficat în timpul sarcinii. Acesta are cantităţi foarte mari de vitamina A care, în surplus, poate determina malformaţii congenitale ale fătului.

Acidul folic
Acidul folic face parte din complexul vitaminelor B şi este foarte important pe tot parcursul sarcinii, dar mai ales în primele 12 săptămâni când se formează toate organele şi sistemele viitorului copil.
Cele mai bune surse de acid folic sunt brocoli, conopida, varza, fasolea verde, mazărea, cartofii, spanacul, portocalele, grapefruit, bananele, pâinea, laptele, salata, roșiile, morcovii, ouăle, nucile, peștele.

Calciul
Calciul este extrem de important în timpul sarcinii pentru formarea oaselor şi a dinţilor fătului. 99% din calciul existent în corpul uman se află în oase şi în dinţi. Restul se află în plasma sanguină şi în ţesuturile moi.
Necesarul zilnic de calciu pentru majoritatea femeilor între 19 şi 50 de ani este de 525 miligrame. Absorbţia calciului din alimente în timpul sarcinii creşte. De aceea nu este nevoie de suplimentarea cu calciu, decât pentru mamele adolescente. Femeile care alăptează au nevoie de un surplus zilnic de 550 mg de calciu. Cea mai bună sursă de calciu este cea reprezentată de produsele lactate (lapte şi brânzeturi). Alte surse de calciu sunt legumele cu frunze închise la culoare, peştele cu oase moi (sardine, somon), fasolea verde, ouăle, caisele deshidratate, migdalele, seminţele de susan.

Fierul
Fierul este foarte important pentru celulele roşii ale sângelui. Ele intră în componenţa hemoglobinei, care este proteina esenţială din celulele roşii şi care are rolul de a transporta oxigenul către toate ţesuturile din organism şi către fătul în dezvoltare.
Deficitul de fier determină instalarea anemiei, care la rândul ei duce la astenie, slăbiciune, paloare şi respiraţie precipitată. Pierderile lunare de sânge prin menstruaţie, predispun femeile de vârstă fertilă la anemie.
Necesarul zilnic de fier la femeia între 11 și 49 de ani este de 11,4 mg. Aproximativ 10% dintre femei au nevoie de mai mult fier din cauza pierderilor menstruale abundente.
Cele mai bune surse de fier sunt ouăle, sardinele, legumele rădăcinoase, cele cu frunze închise la culoare, unele fructe și nucile. Fierul se absoarbe mult mai bine dacă dieta ta conţine alături de alimente bogate în fier şi alimente bogate în vitamina C. Adaugă un fruct sau o legumă sandwichului cu carne sau cu ou. Pe de altă parte, absorbţia fierului poate fi redusă de taninul din ceai. Înlocuieşte ceaiul de la sfârşitul mesei cu un pahar cu suc de portocale.
În general nu ai nevoie de suplimente de fier în timpul sarcinii. Însă, dacă testele de rutină ale sângelui vor arăta că eşti anemică, medicul îţi va prescrie suplimente de fier. Ţine minte că dozele mari de fier pot fi toxice. O doză unică de 100 gr de fier poate fi letală.
ATENŢIE: La copii, doza letală de fier este relativ mică. Fii extrem de atentă şi păstrează produsele medicamentoase cu fier (şi în general toate medicamentele) într-un loc sigur.

Zincul
Zincul este necesar pentru dezvoltarea oaselor, creierului şi a sistemului nervos fetal. Absorbţia zincului din alimente creşte în perioada de sarcină. Dacă ai o alimentaţie echilibrată nu ai nevoie de suplimente de zinc. Sursele de zinc se găsesc în ouă, nuci, caşcaval, carne roşie, peşte conservat etc.

Creşterea în greutate
Dacă la începutul sarcinii ai o greutate mult sub sau peste greutatea normală pentru vârsta şi înălţimea ta, va trebui să fii sub urmărire medicală permanentă. Dacă este cazul vei fi sfătuită să îţi schimbi dieta zilnică. La începutul sarcinii creşterea în greutate se va face mai lent. Vei vedea că multe din hainele tale se mai potrivesc o perioadă. Deşi înainte de luna a şasea de sarcină fătul este încă foarte mic, creşterea în greutate este mai accelerată şi se datorează modificărilor specifice de sarcină prin care trece organismul.
La sfârşitul sarcinii vei avea cu 11-13 kg mai mult decât înainte a rămâne însărcinată. Elementele care determină această creştere sunt trecute în ultimul tabel de la sfârșitul articolului.

Alimente de evitat în timpul sarcinii
Specialiştii atrag atenţia viitoarelor mame să nu consume brânzeturi moi (feta, brânză de capră, Brie, Camembert, Roquefort), anumite sortimente de carne (cârnaţi, delicatese din carne, carne insuficient fiartă, peşte crud, scoici) mâncăruri care conţin ouă crude. Acestea pot fi contaminate cu o bacterie numită Listeria, care poate produce îmbolnăvirea gravă - sau chiar moartea - fătului. Pentru protejarea copilului tău, înlocuieşte brânzeturile moi cu brânzeturi tari şi consumă numai carne foarte bine gătită.
Simptomele infecţiei bacteriene pot să apară între 2 şi 30 de zile de la consumarea alimentelor contaminate şi se manifestă prin febră şi frisoane, migrene, stări de greață. Dacă infecţia se transmite fătului, este posibil să se declanşeze o naştere prematură.
Pentru a preveni infecţia, respectă câteva măsuri de precauţie:
− consumă brânzeturi tari; dacă totuşi doreşti brânzeturi moi, consumă-le fierte
− asigură-te că toate produsele lactate pe care le consumi sunt pasteurizate
− asigură-te că toate produsele de carne, pasăre sau peşte sunt bine fierte
Fii foarte atentă la ce consumi şi cere părerea medicului tău în legătură cu alegerea şi pregătirea alimentelor.

Fumatul în timpul sarcinii
Când aştepţi un copil, lucrurile se complică şi mai mult dacă eşti fumătoare. Efectele nocive ale nicotinei nu te mai privesc numai pe tine, ci îl afectează şi pe bebeluşul pe care îl porţi.
A te lăsa definitiv de fumat nu este numai o simplă problemă de voinţă. Nicotina este un drog şi, la fel ca toate stupefiantele, ea provoacă o veritabilă dependenţă. Dacă te laşi brusc de ţigări, privarea de acest drog duce la nervozitate, agresivitate, insomnii şi oboseală. De asemenea, specialiştii ne informează că cei care fumează mai mult de 10 ţigări pe zi, consumă mult mai multe calorii. Deci, simplul fapt că ne lăsăm de fumat poate induce o creştere în greutate de aproximativ 5 kg. Datorită acestor motive este absolut esenţial să beneficiezi de sprijinul întregii familii, al medicului, al psihologului şi să fii supravegheată de un nutriţionist.

Consumul de cafea
Majoritatea femeilor gravide nu mai consumă pe parcursul sarcinii produse ce conțin cofeină, dar, după cum arată unele studii de specialitate, este suficientă doar reducerea consumului. Cofeină nu are un efect nociv în cazul în care consumul de cafea se reduce la 1 ceaşcă pe zi. Totuşi, consumul prea mare de cofeină este dăunător şi reduce pofta de mâncare. Fătul are nevoie de un aport nutritiv zilnic pentru a deveni un copil sănătos, aşa că trebuie să te gândeşti bine dacă vei continua să înlocuieşti micul dejun doar cu o cafea sau un ceai.
Este bine să te consulţi cu medicul tău pentru a afla despre riscurile potenţiale induse de cafeină asupra ta şi a fătului, precum şi despre alte produse care conţin cofeină (ceai, băuturi răcoritoare, ciocolată şi chiar în unele medicamente).

Consumul de alcool în timpul sarcinii
Este necesar ca ambii părinţi să cunoască pericolele care pot afecta fătul dacă mama consumă alcool în timpul sarcinii. Este posibil ca şi consumul ocazional de alcool, fără a ştii că eşti însărcinată, să aibă efecte dăunatoare, deoarece creierul şi alte organe ale fătului încep să se dezvolte în jurul săptămânii a treia de sarcină şi sunt foarte vulnerabile în această perioadă. De aceea trebuie să renunţi la consumul de alcool de îndată ce bănuieşti că eşti gravidă. Mai mult chiar, femeile care încearcă să rămână însărcinate este bine să renunţe la consumul de alcool pe o perioadă cât mai lungă de timp.

Deficienţe psihice, sociale şi cognitive asociate consumului de alcool în timpul sarcinii:
− Greutate redusă a fătului la naștere
− Dificultăți ale bebelușului de a mânca și de a se dezvolta armonios
− Bebelușul are tendința de a dormi prea mult și a rămâne prea puțin timp treaz
− Hiperactivate, lipsă de atenție și dificultăți de concentrare 
− Impulsivitate 
− Capacitate redusă de socializare a copilului 
− Capacitate redusă de abstractizare
Medicii nu pot spune precis ce cantitate de alcool supune fătul la risc sau în ce stadiu al sarcinii este mai mult afectat. De aceea, toate gravidele, mamele care alăptează sau femeile care intenţionează să aibă un copil, trebuie să ţină cont de aceste avertizări şi să renunţe complet la consumul de alcool. În plus, soţul trebuie să fie alături de soţia lui şi să renunţe şi el la consumul de alcool pe toată perioada sarcinii.

Vizualizari: 2871 | Voturi: 1

Comentariul tau

Harta site