Servicii

Serviciile noastre

Cele 9 luni de sarcină și nașterea reprezintă perioada de desăvârșire a feminității. În spitalul nostru personalul va fi alături de tine, viitoare mămică, iar în beneficiul tău aducem experiența echipei medicale. Toate întrebările își vor găsi răspuns iar sănătatea ta și a micuțului tău va fi atent supraveghează de obstetricienii noștri. Sub monitorizarea celor mai performante aparate ecografice și cu o bogată experiență în domeniu, medicii Isis oferă confortul optim dezvoltării unui bebeluș sănătos. Fie că optezi pentru nașterea naturală, în apă, prin hipnoză sau prin cezariană, în spitalul nostru te vei simți în siguranță. Suntem onorați că ai ales să trăiești alături de noi bucuria unui nou început și de la o zi la alta ne străduim să-ți depășim așteptările. La mulți ani, bebe Isis!

Mentiuni speciale

Centrul de excelenţă în Medicină Materno - Fetală
Centrul de excelenţă în Medicină Materno - Fetală din cadrul spitalului privat ISIS ia naștere ca o consecință a dezvoltării obstetricii moderne, implicând suportul unei echipe multisciplinare de medici, cadre universitare, doctori în medicină și specialiști în genetică clinică, certificaţi internaţional. Medicii lucrează cu echipamente medicale performante iar o noutate exclusivă este ecograful Voluson E8 Expert BT12 lansat în 2012 la nivel mondial.

Discounturi
Pentru ca tu să fii sigură în orice moment că sarcina ta evoluează în condiţii optime, specialiştii centrului au pregătit pentru tine un pachet special de urmărire a sarcinii care cuprinde servicii medicale complexe, complementare sub formă de abonament Benefisis.

Planul de naştere
Planul de naştere îţi oferă posibilitatea de a-ţi formaliza opţiunile pentru modul de desfășurare al nașterii. Acesta urmăreşte o mediere a expectanţelor tale și a prevederilor stabilite în protocolul medical utilizat de către Spitalul Privat Isis.

Naştere cu plata în rate
Spitalul Privat Isis îţi oferă posibilitatea de achitare eşalonată a pachetului de naştere în valoare de 1000 euro în 12 rate, fără dobândă sau comisioane ascunse, printr-un parteneriat încheiat între Spital și ING Bank Delfinariu Constanta. Special pentru tânăra familie au fost stabiliți termenii contractuali cu multiple beneficii. Astfel, nu se percep comisioane ascunse, dobândă, iar procedura de obținere a acestui card presupune doar o discuție cu un reprezentant al băncii și câteva documente personale pe care acesta vi le va solicita.
Spital Prieten al Copilului
Pentru grija deosebită acordată copiilor privind naşterea, alimentaţia şi dezvoltarea, Spitalul Privat Isis a fost desemnat de către Unicef “Spital Prieten al Copilului”.

Program medici

Obstetrică-Ginecologie
Dr. Mohamed Zaher Luni, Miercuri 08:30 - 13:30
Dr. Bogdan Ciornei Joi 11:00 - 14:30
Dr. Ioana Buda Luni, Joi 15:00 - 20:00
Dr. Tatiana Martinescu Miercuri 17:00 - 18:30
Dr. Doinița Gache Vineri 16:00 - 20:00
Dr. Eugenia Pelin Marți 15:00 - 20:00
Dr. Andoniu Cristinel Joi 15:00 - 18:00
Dr. Mariana Șaptefrați Luni 16:00 - 18:00
Dr. Mohammed Bashir Vineri 18:00 - 20:00
Sâmbătă 11:00 - 14:00
Dr. Alexandra Ionescu Marți 17:00 - 20:00
Dr. Liliana Steriu Vineri 15:00 - 19:00
Dr. Charbanov Dimitare Marti 08:00 - 12:00
Anestezie și Terapie Intensivă
Dr. Lesanu Rodica Luni 09:00 - 11:00
Marţi 08:00 - 10:30
Miercuri 08:00 - 12:00
Joi 08:00 - 10:00

Programari

Servicii si tarife

Denumire Privat Coplata Moneda
Obstetrică-Ginecologie
Administrare gaz ilariant 150 Eur
Alta reparare a ovarului 1000 - Eur
Amniocenteza diagnostica (cariotip) 2000 Lei
Amniocenteza diagnostica (genotipare QF-PCR) 2000 Lei
Amniocenteza terapeutica 1000 Lei
Amnioinfuzie* 1000 Lei
Amputatie de col uterin* 2200 Lei
Anestezie epidurala 150 Eur
Anestezie generala IV 300 Lei
Anestezie locala 0 Lei
Anexectomie unilaterala laparoscopica* 1000 Eur
Avort spontan > 20 saptamani* 500 Eur
Avort terapeutic > 20 saptamani* 500 Eur
Biopsia trompei uterine laparoscopic* 1000 Eur
Biopsie centrala a sânului + anestezie 500 - Eur
Biopsie col + anestezie locala 1200 Lei
Biopsie de endometru 1200 Lei
Biopsie de ovar laparoscopica* 1000 Eur
Biopsie de vagin 1200 Lei
Biopsie deschisa a sânului + anestezie 500 - Eur
Cauterizare col + anestezie* 1000 Lei
Cerclaj + anestezie* 1000 Lei
Chist glanda Bartholini - incizie* 300 Lei
Chist ovarian (exclus extemporaneu)* 1000 Eur
Chisterectomie* 1000 Eur
Chiuretaj uterin biopsic + anestezie* 1000 - Lei
Chiuretaj uterin* + anestezie 1000 - Lei
Colposcopie* 300 Lei
Colposuspensia* 1000 Eur
Consultație / Examen senologic* 100 Lei
Consultatie Ginecologica dr. Gache Doinita* 150 Lei
Consultatie Ginecologica* 100 Lei
Consultatie infertilitate / sterilitate* 100 Lei
Consultatie Obstetricala in evolutia sarcinii* 100 Lei
Consultatie sexologica (cuplu)* 100 Lei
Ecografie endovaginala* 150 Lei
Ecografie pelvis* 150 Lei
Electrocauterizare* 600 Lei
Electrorezectie + anestezie* 1000 Lei
Excizia leziunilor sânului + anestezie* 1000 Eur
Excizia septului vaginal + anestezie* 500 - Eur
Himenectomie* 500 - Eur
Histerectomie* 1000 Eur
Histerosalpingografie 1000 Lei
Histerosalpingosonografie* 1000 Lei
Histeroscopie diagnostica 400 Eur
Histeroscopie operatorie 600 Eur
Imunoglobulină 1000 Lei
Injectie intramusculara (se adauga costul medicatiei)* 20 Lei
Injectie intravenoasa (se adauga costul medicatiei)* 20 Lei
Insotitor (cazare si masa) / zi* 200 - Lei
Instilatie uterotubara* 300 Lei
Kit CPAP 1000 Lei
Labiectomie bilaterala* 500 - Eur
Labiectomie unilaterala* 500 - Eur
Laparoscopie* 1000 Eur
Meronem 1g / flacon 150 Lei
Meronem 500mg / flacon 100 Lei
Mici interventii (incizii / drenaj / suturi)* 300 Lei
Miomectomie* 1000 Eur
Montare branula* 20 Lei
Morfologie fetala de prim trimestru* 340 Lei
Morfologie fetala de trimestrul doi si trei* 450 Lei
Morfologie fetala sarcina multipla* 600 Lei
Octagam 500ml 1000 Lei
Ovarectomie 1000 - Eur
Ovarectomie unilaterala* 1000 Eur
Oxigenoterapie / zi 150 Lei
Pachet Familial (nastere pe cale vaginala - cezariana - in apa - rahianestezie - inclusa) 1000 Eur
Pansament plaga* 150 Lei
Perfuzie (exclus costul medicatiei)* 100 Lei
Profil biofizic fetal* 200 Lei
Punctie mamara ghidata ecografic + prelucrare proba 400 Lei
Punctie ovariana + anestezie* 1000 Lei
Rahianestezie 0 Lei
Recoltare secretie mamelonara + interpretare 100 Lei
Ruptura perineu* 1000 Eur
Salpingectomie bilaterala laparoscopica* 1000 Eur
Salpingectomie unilaterala laparoscopica* 1000 Eur
Sarcina extrauterina* 1000 Eur
Screening neonatal 100 Eur
Solicitare moasa/doula 200 Eur
Spitalizare de zi Obstetrica - Ginecologie* 300 Lei
Sterilet - extragere 300 Lei
Sterilet - montare 400 Lei
Suprimare fire* 200 - Lei
Test de sarcina* 50 Lei
Test detectare membrane rupte 300 Lei
Test Nipt 600 Eur
Test Non Stress* 150 Lei
Test Papanicolau + examen secretie vaginala + interpretare 100 Lei
Test Papanicolau in mediu lichid + ADN HPV (16 - 18) + interpretare 300 Lei
Tumora sân sectorectomie* 1000 Eur
Vaccin Hepatect 1200 Lei
Vaccin Rhezonativ/Rhogam/Rhofilact 600 - Lei
Vaginoscopie* 300 Lei
Vaginotomie* 1000 Lei

* Vino acum la recepţia Spitalului Privat Isis pentru a-ţi lua cardul Benefisis şi pentru a beneficia de reduceri la aceste servicii.

** Pentru a afla oferta completă de servicii te rugăm să accesezi pagina de Tarife sau să te adresezi recepției Spitalului Privat Isis.

Articole

Ecografia in sarcina

Ecografia este o procedură ce este utilizată pentru evaluarea fătului, placentei şi lichidului amniotic în timpul sarcinii. Se efectuează cu ajutorul ecografului care are la bază principiul ecoului. Aparatul trimite ultrasunete care sunt reflectate înapoi de către suprafaţa examinată. Aceste ecouri sau sunete reflectate formează imagini pe un ecran, similar cu acela al unui aparat de radiografie.


Cum se face ecografia?
Ecografia este o investigaţie nedureroasă. Medicul îţi va cere să consumi în avans multe lichide, astfel ca procedura să poată fi realizată cu vezica urinară plină. Aceasta permite medicului să obţină o imagine mai clară.
Examenul propriu-zis durează în medie între 20 şi 30 de minute, dar poate să dureze uneori şi o oră. Examenul nu necesită o pregătire prealabilă specială. Este recomandabil ca înainte cu 8 zile de examen să se renunţe la cremele aplicate pe abdomen şi, în special, la cele împotriva vergeturilor. Examenul se face cu ajutorul a două sonde: una intravaginală şi cealaltă abdominală. La începutul sarcinii ecografia se efectuează intravaginal deoarece în primul trimestru de sarcină aceasta este mult mai sugestivă decât cea abdominală. În cadrul tehnicii abdominale, medicul acoperă abdomenul femeii cu gel special care permite o mai bună conducere a semnalului ultrasonic şi plimbă sonda exploratoare deasupra acestuia.

Care sunt efectele negative?
Pentru un adult frecvenţa ultrasunetelor nu poate fi percepută de ureche. Însă tehnica ecografiei provoacă vibraţii secundare în interiorul uterului. Aparatura care produce ultrasunetele foloseşte pulsuri de sunete, pentru că un flux continuu ar putea încălzi prea mult ţesuturile examinate. Acest „puls” produce un efect de clopot în interiorul uterului, unde sunetul poate ajunge şi la o sută de decibeli. De aceea, copiii pot auzi, înainte de naştere, ecografiile pe care le fac mamele lor, afirmă specialiştii, care precizează că în aceste cazuri micuţii aud un zgomot asemănător cu cel pe care îl receptează un adult atunci când un tren intră într-o gară. Autorii studiilor subliniază că medicii ar trebui să aibă grijă să nu îndrepte sonda ecografului direct spre urechea fătului (caz în care sunetul perceput ajunge la intensitatea maximă) decât dacă există un motiv de a suspecta anomalii faciale sau craniene. Cu excepţia disconfortului pe care l-ar putea creea această tehnică pentru urechea fătului, cercetătorii precizează că o examinare cu ultrasunete nu are absolut nici un efect negativ asupra copilului.
Există câteva tipuri de ecografii recomandate de către protocoalele de specialitate pentru a fi efectuate pe parcursul sarcinii, însă, în funcţie de patologia acesteia, frecvenţa şi perioadele în care se efectuează ecografiile pot să difere.

Ecografia de viabilitate fetală
Ecografia de viabilitate fetală se efectuează de obicei între săptămânile 6 – 10 de sarcină, intravaginal. Scopul acesteia este determinarea prezenţei şi a numărului de embrioni, confirmarea vârstei gestaţionale şi a datei probabile a naşterii, precum şi dacă sarcina progresează normal în interiorul uterului. Ecografia poate de asemenea identifica chisturile ovariene şi sarcinile ectopice, cauza durerilor pelviene sau a sângerărilor la începutul sarcinii.

Aproximativ 2% din sarcinile concepute pe cale naturală şi 10% din cele concepute pe cale asistată rezultă în sarcini multiple. Cu ajutorul ecografiei se poate determina dacă ambii copii se dezvoltă normal şi dacă împart sau nu aceeaşi placentă. În astfel de cazuri, se recomandă o monitorizare mai atentă a sarcinii.

Screeningul de prim trimestru
Această ecografie se efectuează între săptămânile 11 și 13 de sarcină. De regulă, ecografia se realizează transabdominal, dar există şi situaţii în care este necesară o examinare intravaginală.

Screeningul de prim trimestru este deosebit de important şi poate ajuta la identificarea riscului de sindrom Down, dar şi la depistarea unor eventuale alte malformaţii cromozomiale sau riscuri. Pentru a evalua aceste riscuri, sunt luate în considerare vârsta mamei, nivelul de hormoni din sângele acesteia (ß-hCG şi PAPP-A), precum şi ecografia cu ajutorul căreia sunt măsurate grosimea translucenţei nucale (spaţiul „translucent” al regiunii cefei fătului cuprinsă între tegument şi coloana vertebrală cervicală), prezenţa sau absenţa osului nazal fetal, debitul sangvin din inimă şi ficat, prezenţa sau absenţa oricăror anomalii fizice şi alte caracteristici fetale.

Screeningul pentru sindromul Down efectuat în acest moment al sarcinii nu poate pune un diagnostic precis, dar poate spune dacă ar trebui efectuate investigaţii mai amănunţite. În urma acestui screening vei beneficia de o consiliere atentă în baza căreia doar tu poţi decide dacă riscul de a avea un copil cu sindrom Down este mai important decât riscurile asociate unor investigaţii invazive.

Una dintre aceste investigaţii o reprezintă obţinerea de mostre din vilozităţile chorionice. În acest caz, ecografia poate ajuta la determinarea locului de pe placentă de unde poate fi obţinută o mostră de ţesut. De asemenea, în cazul amniocentezei, ecografia este de ajutor pentru medic în identificarea fluidului amniotic, precum şi poziţia placentei şi a fătului, care trebuie evitate de către ac. Indiferent de decizia pe care o vei lua este recomandat să efectuezi o ecografie la 20 de săptămâni de sarcină pentru a evalua eventuale anomalii fizice.

Screeningul de malformaţii (ecografia de morfologie fetală)
Între 20-24 de săptămâni se efectuează o ecografie amănunţită cu ajutorul căreia sunt identificate toate malformaţiile care pot fi văzute ecografic. Această ecografie este cea mai importantă! Este examinată cu foarte mare atenţie fiecare parte din corpul bebeluşului tău: creierul, faţa, coloana vertebrală, inima, stomacul, rinichii şi vezica urinară, membrele. De asemenea sunt evaluate: greutatea fătului, poziţia placentei şi cantitatea de lichid amniotic.

În cazul femeilor cu un risc ridicat de naştere prematură (sarcină multiplă, naştere prematură în trecut, anomalii ale uterului sau intervenţii chirurgicale anterioare asupra colului uterin), este efectuată de asemenea o ecografie transvaginală pentru a măsura lungimea colului uterin. Dacă sunt detectate anumite anomalii, cuplul va beneficia de o consiliere atentă din partea personalului specializat al Centrului de Excelenţă în Medicină Materno-Fetală.

Ecocardiografia fetală
O examinare detaliată a inimii bebeluşului tău este efectuată în a 20-a săptămână de sarcină de către un cardiolog specializat din cadrul Centrului de Excelenţă în Medicină Materno-Fetală.
Această ecografie rezultă ca o recomandare efectuată în urma screeningului de malformaţii şi este indicată în special femeilor cu un istoric de anomalii cardiace în familie sau dacă a fost depistată o translucenţă nucală ridicată în cadrul ecografiei de 11-13 săptămâni. De asemenea, ecografia este importantă în evaluarea riscului de sindrom Down deoarece mulţi dintre aceşti copii prezintă şi anomalii cardiace care pot duce la deces.

Investigarea stării de bine a fătului
(wellbeing scan)
Dacă sarcina este lipsită de probleme până în acest punct, se mai efectueaza o ecografie la 32 de săptămâni pentru investigarea stării de bine a fătului (wellbeing scan). Prin intermediul acesteia sunt evaluate greutatea şi sănătatea fătului, astfel:
- este estimată greutatea fătului prin măsurători ale dimensiunilor capului, abdomenului şi femurului;
- sunt examinate mişcările fătului;
- sunt examinate aspectul şi poziţia placentei;
- este examinată cantitatea de lichid amniotic;
- evaluarea debitului sangvin către placentă şi făt prin intermediul ecografiei Doppler color.
Din acest moment, dacă discutăm de o sarcină fără risc, viitoarea mamă nu mai trebuie investigată ecografic până la momentul naşterii.

Vizualizari: 8681 | Voturi: 3

Comentariul tau

Comentarii

  • Litescu Mihaela

    Buna ziua, la cat timp de la efectuarea unui CT se poate ramane insarcinata?

Harta site