Servicii

Serviciile noastre

Cele 9 luni de sarcină și nașterea reprezintă perioada de desăvârșire a feminității. În spitalul nostru personalul va fi alături de tine, viitoare mămică, iar în beneficiul tău aducem experiența echipei medicale. Toate întrebările își vor găsi răspuns iar sănătatea ta și a micuțului tău va fi atent supraveghează de obstetricienii noștri. Sub monitorizarea celor mai performante aparate ecografice și cu o bogată experiență în domeniu, medicii Isis oferă confortul optim dezvoltării unui bebeluș sănătos. Fie că optezi pentru nașterea naturală, în apă, prin hipnoză sau prin cezariană, în spitalul nostru te vei simți în siguranță. Suntem onorați că ai ales să trăiești alături de noi bucuria unui nou început și de la o zi la alta ne străduim să-ți depășim așteptările. La mulți ani, bebe Isis!

Mentiuni speciale

Centrul de excelenţă în Medicină Materno - Fetală
Centrul de excelenţă în Medicină Materno - Fetală din cadrul spitalului privat ISIS ia naștere ca o consecință a dezvoltării obstetricii moderne, implicând suportul unei echipe multisciplinare de medici, cadre universitare, doctori în medicină și specialiști în genetică clinică, certificaţi internaţional. Medicii lucrează cu echipamente medicale performante iar o noutate exclusivă este ecograful Voluson E8 Expert BT12 lansat în 2012 la nivel mondial.

Discounturi
Pentru ca tu să fii sigură în orice moment că sarcina ta evoluează în condiţii optime, specialiştii centrului au pregătit pentru tine un pachet special de urmărire a sarcinii care cuprinde servicii medicale complexe, complementare sub formă de abonament Benefisis.

Planul de naştere
Planul de naştere îţi oferă posibilitatea de a-ţi formaliza opţiunile pentru modul de desfășurare al nașterii. Acesta urmăreşte o mediere a expectanţelor tale și a prevederilor stabilite în protocolul medical utilizat de către Spitalul Privat Isis.

Naştere cu plata în rate
Spitalul Privat Isis îţi oferă posibilitatea de achitare eşalonată a pachetului de naştere în valoare de 1000 euro în 12 rate, fără dobândă sau comisioane ascunse, printr-un parteneriat încheiat între Spital și ING Bank Delfinariu Constanta. Special pentru tânăra familie au fost stabiliți termenii contractuali cu multiple beneficii. Astfel, nu se percep comisioane ascunse, dobândă, iar procedura de obținere a acestui card presupune doar o discuție cu un reprezentant al băncii și câteva documente personale pe care acesta vi le va solicita.
Spital Prieten al Copilului
Pentru grija deosebită acordată copiilor privind naşterea, alimentaţia şi dezvoltarea, Spitalul Privat Isis a fost desemnat de către Unicef “Spital Prieten al Copilului”.

Program medici

Obstetrică-Ginecologie
Dr. Mohamed Zaher Luni, Miercuri 08:30 - 13:30
Dr. Bogdan Ciornei Joi 11:00 - 14:30
Dr. Ioana Buda Luni, Joi 15:00 - 20:00
Dr. Tatiana Martinescu Miercuri 17:00 - 18:30
Dr. Doinița Gache Vineri 16:00 - 20:00
Dr. Eugenia Pelin Marți 15:00 - 20:00
Dr.Andoniu Cristinel Joi 15:00 - 18:00
Dr. Mariana Șaptefrați Luni 16:00 - 18:00
Dr. Mohammed Bashir Vineri 18:00 - 20:00
Sâmbătă 11:00 - 14:00
Anestezie și Terapie Intensivă
Dr. Lesanu Rodica Luni 09:00 - 11:00
Marţi 08:00 - 10:30
Miercuri 08:00 - 12:00
Joi 08:00 - 10:00

Programari

Servicii si tarife

Denumire Privat Coplata Moneda
Obstetrică-Ginecologie
Administrare gaz ilariant 150 Eur
Alta reparare a ovarului 1000 - Eur
Amniocenteza diagnostica (cariotip) 2000 Lei
Amniocenteza diagnostica (genotipare QF-PCR) 2000 Lei
Amniocenteza terapeutica 1000 Lei
Amnioinfuzie* 1000 Lei
Amputatie de col uterin* 2200 Lei
Anestezie epidurala 150 Eur
Anestezie generala IV 300 Lei
Anestezie locala 0 Lei
Anexectomie unilaterala laparoscopica* 1000 Eur
Avort spontan > 20 saptamani* 500 Eur
Avort terapeutic > 20 saptamani* 500 Eur
Biopsia trompei uterine laparoscopic* 1000 Eur
Biopsie centrala a sânului + anestezie 500 - Eur
Biopsie col + anestezie locala 1200 Lei
Biopsie de endometru 1200 Lei
Biopsie de ovar laparoscopica* 1000 Eur
Biopsie de vagin 1200 Lei
Biopsie deschisa a sânului + anestezie 500 - Eur
Cauterizare col + anestezie* 1000 Lei
Cerclaj + anestezie* 1000 Lei
Chist glanda Bartholini - incizie* 300 Lei
Chist ovarian (exclus extemporaneu)* 1000 Eur
Chisterectomie* 1000 Eur
Chiuretaj uterin biopsic + anestezie* 1000 - Lei
Chiuretaj uterin* + anestezie 1000 - Lei
Colposcopie* 300 Lei
Colposuspensia* 1000 Eur
Consultație / Examen senologic* 100 Lei
Consultatie Ginecologica dr. Gache Doinita* 150 Lei
Consultatie Ginecologica* 100 Lei
Consultatie infertilitate / sterilitate* 100 Lei
Consultatie Obstetricala in evolutia sarcinii* 100 Lei
Consultatie sexologica (cuplu)* 100 Lei
Ecografie endovaginala* 150 Lei
Ecografie pelvis* 150 Lei
Electrocauterizare* 600 Lei
Electrorezectie + anestezie* 1000 Lei
Excizia leziunilor sânului + anestezie* 1000 Eur
Excizia septului vaginal + anestezie* 500 - Eur
Himenectomie* 500 - Eur
Histerectomie* 1000 Eur
Histerosalpingografie 1000 Lei
Histerosalpingosonografie* 1000 Lei
Histeroscopie diagnostica 400 Eur
Histeroscopie operatorie 600 Eur
Imunoglobulină 1000 Lei
Injectie intramusculara (se adauga costul medicatiei)* 20 Lei
Injectie intravenoasa (se adauga costul medicatiei)* 20 Lei
Insotitor (cazare si masa) / zi* 200 - Lei
Instilatie uterotubara* 300 Lei
Kit CPAP 1000 Lei
Labiectomie bilaterala* 500 - Eur
Labiectomie unilaterala* 500 - Eur
Laparoscopie* 1000 Eur
Meronem 1g / flacon 150 Lei
Meronem 500mg / flacon 100 Lei
Mici interventii (incizii / drenaj / suturi)* 300 Lei
Miomectomie* 1000 Eur
Montare branula* 20 Lei
Morfologie fetala de prim trimestru* 340 Lei
Morfologie fetala de trimestrul doi si trei* 450 Lei
Morfologie fetala sarcina multipla* 600 Lei
Octagam 500ml 1000 Lei
Ovarectomie 1000 - Eur
Ovarectomie unilaterala* 1000 Eur
Oxigenoterapie / zi 150 Lei
Pachet Familial (nastere pe cale vaginala - cezariana - in apa - rahianestezie - inclusa) 1000 Eur
Pansament plaga* 150 Lei
Perfuzie (exclus costul medicatiei)* 100 Lei
Profil biofizic fetal* 200 Lei
Punctie mamara ghidata ecografic + prelucrare proba 400 Lei
Punctie ovariana + anestezie* 1000 Lei
Rahianestezie 0 Lei
Recoltare secretie mamelonara + interpretare 100 Lei
Ruptura perineu* 1000 Eur
Salpingectomie bilaterala laparoscopica* 1000 Eur
Salpingectomie unilaterala laparoscopica* 1000 Eur
Sarcina extrauterina* 1000 Eur
Screening neonatal 100 Eur
Solicitare moasa/doula 200 Eur
Spitalizare de zi Obstetrica - Ginecologie* 300 Lei
Sterilet - extragere 300 Lei
Sterilet - montare 400 Lei
Suprimare fire* 200 - Lei
Test de sarcina* 50 Lei
Test detectare membrane rupte 300 Lei
Test Nipt 600 Eur
Test Non Stress* 150 Lei
Test Papanicolau + examen secretie vaginala + interpretare 100 Lei
Test Papanicolau in mediu lichid + ADN HPV (16 - 18) + interpretare 300 Lei
Tumora sân sectorectomie* 1000 Eur
Vaccin Hepatect 1200 Lei
Vaccin Rhezonativ/Rhogam/Rhofilact 600 - Lei
Vaginoscopie* 300 Lei
Vaginotomie* 1000 Lei

* Vino acum la recepţia Spitalului Privat Isis pentru a-ţi lua cardul Benefisis şi pentru a beneficia de reduceri la aceste servicii.

** Pentru a afla oferta completă de servicii te rugăm să accesezi pagina de Tarife sau să te adresezi recepției Spitalului Privat Isis.

Articole

Povestea sarcinii

Incertitudine … aşteptare … şi apoi două liniuţe … un cerculeţ de 5mm la prima ecografie la 5 săptămâni de amenoree.
10 zile mai târziu … prima dată când mami aude inima bebeluşului bătând … şi apoi multe întrebări despre cum o să fie … ce trebuie să facă… ce nu are voie … la ce să se aştepte. Emoţii.

Primul trimestru de sarcină (primele 12 săptămâni)
Va fi o perioadă cu foarte multe transformări, atât fizice, cât mai ales emoţionale. Deşi nu obligatorii pentru viitoarele mămici, te poţi aştepta la: stări de oboseală accentuată, schimbări de dispoziţie, greţuri, constipaţie, inapetenţă, sau din contră, pofte şi dorinţă de a mânca foarte mult. Toate acestea sunt normale şi vor dispărea pe măsură ce sarcina evoluează.
Ce poţi face
În primul rând să te odihneşti. Apoi să începi să te documentezi pentru a înţelege ce se întâmplă cu corpul tău şi cu bebe, să ai o dietă adecvată nevoilor tale la momentul acela. Pentru majoritatea gravidelor, evitarea meselor consistente şi consumarea de alimente uşoare, reci, în cantităţi mici şi la intervale scurte ar putea fi o soluţie pentru stările de greaţă asociate sau nu stărilor de greaţă.
De asemenea, poţi să continui să faci sport, fără excese bineînţeles …O întrebare des întâlnită în rândul viitoarele mame este legată de viaţa sexuală: există sau nu interdicţii?
Dacă sarcina evoluează normal şi nu aveţi alte recomandări de la medic, puteţi avea o viaţă sexuală normală. Nu uitaţi că şi pentru viitorul tătic este o perioadă plină de emoţii, preocupat fiind de gânduri variate: cum să aibă grijă de voi, cum să vă ofere tot ce este necesar … comunicarea este de bază, la fel şi sprijinul emoţional pe care vi-l acordaţi unul altuia.
Aţi plecat împreună la un drum foarte frumos şi trebuie să ajungeţi cu bine la momentul în care bebe se va naşte şi, odată cu bebe, va veţi naşte şi voi ca părinţi.
Ce ai de făcut
Să stabileşti cu medicul obstetrician planul de monitorizare al sarcinii. Sunt multe întrebări care îşi vor găsi răspunsul în întâlnirile pe care le vei avea cu acesta.
Este recomandat să ai o primă întâlnire cu medicul tău imediat după ce menstruaţia a întârziat să vină, pentru a confirma sarcina şi a începe administrarea de acid folic, necesar dezvoltării sistemului nervos al bebeluşului.
De asemenea, există o serie de analize de sânge pe care tu şi partenerul tău trebuie să le faceţi, în primele săptămâni:
 Grup de sânge şi RH (recomandat ambilor parteneri pentru depistarea incompatibilităţilor de grup şi RH)
 Analize uzuale de sânge şi urină pentru aprecierea stării generale de sănătate a mamei (hemoleucogramă, glicemie, transaminaze, bilirubină – totală, directă şi indirectă, uree, acid uric, creatinină, profil lipidic, HIV, hepatita B şi C, urocultură, sumar de urină)
 Analize de secreţie vaginală (cultură secreţie vaginală, test Chlamydia, Mycoplasma, Ureaplasma)
La finalul primului trimestru, între 11 şi 13 săptămâni, se efectuează o primă morfologie fetală, urmată de dublu test pentru depistarea riscului de anomalii cromozomiale ale fătului (sindromul Down, Trisomia13 sau 18).
Cel mai important este ca tu, viitoare mămică, să te bucuri de fiecare zi şi de fiecare moment în care bebe creşte, în burtica - o căsută sigură pe care i-o asiguri timp de 9 luni.
De restul avem noi grijă, echipa Isis Hospital.
Suntem alături de tine şi ne dorim să ai un prim trimestru de sarcină minunat.
Trimestrul doi va urma.

Vizualizari: 177 | Voturi: 0

Comentariul tau

Harta site