Noi suntem Isis

Important este nu numai să ceri ajutorul atunci cand ai nevoie, ci, mai ales, să știi cui te poți adresa.

Suntem pregătiți să iți fim alături în oricare din situațiile pe care tu și familia ați putea să le întâlniți pe parcursul vieții: Afecțiuni din sfera genitală; Dificultăți în obținerea unei sarcini Infertilitate de cuplu; Situații excepționale în sarcină – Centrul de medicină materno –fetală este special conceput pentru urmărirea evoluției sarcinii și asigură confortul unei dezvoltări optime; linie de gardă non-stop

Maternitate – Asistență la naștere, indiferent de componența echipei pe care o alegi să iți fie aproape – naștere naturală, naștere în apă, naștere “ca acasă”, naștere cu doula, naștere cu moașa, cezariană Necesitatea efectuării unui consult de specialitate în ambulatoriu (obstetrică, ginecologie, chirurgie generală, pediatrie, chirurgie pediatrică, neurologie pediatrică, cardiologie, medicină internă, endocrinologie, neurologie, ortopedie, oncologie medicală etc) Investigarea, tratarea și monitorizarea copilului – indiferent de vârstă, în secția de Pediatrie; linie de gardă non-stop.

Analize de sânge și alte investigații de specialitate
Ecografie, radiologie și imagistică medicală (CT, RMN, PET CT, RX, Mamografie)
Investigarea, tratarea și monitorizarea pacientului adult diagnosticat cu cancer – în secția de Oncologie
Noi suntem Isis, onorați să iți răspundem afirmativ, știind că în orice moment avem o soluție pentru problema ta.
Îndrăznește să iți dorești să fii tratat așa cum meriti cu adevărat!
“Tratez fiecare pacient ca făcând parte din familia mea.”
– crezul fiecărui medic din Isis Hospital

Noi suntem echipa Isis. Încântați de cunoștința!

“Tratez fiecare pacient ca făcând parte din familia mea.”
– crezul fiecărui medic din Isis Hospital

Galerie Foto

Isis în societate

Prin infiinţarea Asociaţiei Clubul Isis, o organizaţie non-profit cu menirea iniţială de a promova stilul de viaţă sănătos pentru mame şi copii dar fără a se limita la aceasta, activitatea de implicare socială Isis transcede domeniul medical.

Campaniile Donator de Zâmbete şi Donator de Sânge, evenimentul anual dedicat copiilor “Iunie cu Bucurie”, gala “Zece Oameni de Valoare pentru Constanţa”, proiectul de televiziune online IsisTV, emisiunea de televiziune Arena Medicală, revista Arena Medicala și Programul de Educaţie Medicală Continuă destinat medicilor reprezintă doar câteva dintre actiunile menite sa informeze opinia publică, de a stimula profilaxia diferitelor afecţiuni, de a facilita accesul la serviciile medicale categoriilor defavorizate şi de a hrăni spiritul semenilor noştri prin participarea la acţiuni caritabile şi de voluntariat sub sloganul “Reconstrucţia morală continuă”.

Spital Prieten al Copilului

Isis Hospital a fost desemnat de către UNICEF „Spital Prieten al Copilului” o inițiativă ce are ca scop să ofere fiecărui copil cel mai bun start în viaţă prin crearea unui mediu în care sprijinirea alăptării să fie normă.

Certificare ISO 9001

Sistem de management al calității ISO 9001:2015; Sistem de management integrat mediului și securității internaționale conform standardelor: ISO14001:2015; OHSAS 18001:2007; ISO 27001:2013