Hipocrate cerea medicilor vocație, studiu, timp, loc prielnic și dragoste de profesie, și considera că succesul terapeutic depinde în primul rând de cuvânt și apoi de planta și cuțit.

Medicina rămâne totuși cea mai frumoasă profesie. Una dintre cele mai plastice exprimări în acest sens o regăsim într-un proverb potrivit căruia „dacă nu poți deveni rege, fă-te medic”. În medicină, relația medic-pacient este una de o importanţă supremă, iar cel mai important lucru în stabilirea relației cu pacientul este comunicarea care, în cadrul acestei relaţii, depășește simplul aspect terapeutic. Valorile morale coroborate cu altruismul, compasiunea, respectul față de viață și știință, vor asigura starea de bine a pacientului.

În plina noastră iarnă a conștiinței, pentru că în iarna noastră interioară se ascund tarele și obstacolele către înţelepciune și echilibrul sufletului, prin credință si prin liniște interioară – fluxul soarelui și al norilor, putem dobândi recunoașterea legăturii pe care o avem cu natura, o recunoaștere a puterii noastre de a schimba. Și dacă putem vorbi cu soarele, cu ploaia, cu norii, dacă putem schimba răul în bine, de ce nu am avea aceeași putere de comunicare cu oamenii de lângă noi?

A ști să asculți este prima condiție a unui dialog, însă comunicarea fără substanță și implicare, fără implicarea credințelor noastre, este aridă. Rugăciunea este dialogul nostru cu Dumnezeu…. Nu El are nevoie de rugăciunea noastră, ci chiar noi suntem nevoiașii. Avem nevoie să credem în belșug și frumusețe, noi avem nevoie să credem în puterea binelui și a iubirii. Putem crede că nouă ne lipsesc sau noi am uitat de toate aceste lucruri pe care Dumnezeu ni le-a dăruit datorită credinței noastre în puterea răului, a secetei sufletului, a lipsurilor, pentru că, adânc în interiorul nostru, avem toate acestea.

O atitudine apropiată și empatică faţă de pacient – omul din faţa ta, îi permite acestuia să îţi încredințeze secretele, sufletul și trăirile sale, lucru pe care în alte condiții nu l-ar face. În plus, un comportament corect față de pacient implică și păstrarea confidenţialităţii acestor destăinuiri pentru că orice boală fizică atinge întotdeauna și sufletul bolnavului, făcandu-l vulnerabil.

Medicul vindecă corpul, iar credința sufletul. Toate aceste aspecte trebuie abordate unitar în cadrul procesului terapeutic, medicul nu le poate separa pe cele două.

Pe de altă parte, medicul trebuie să știe să definească boala, să organizeze echipa medicală pentru a stabili diagnosticul și apoi tratamentul. Succesul actului medical depinde de o bună organizare, dotare și funcționare a unității în care se acordă asistență medicală, de conștiința profesională și de prestigiul medicului – (corp, minte, spirit).

Totuși, dacă pacientul nu crede, tot ceea ce face echipa medicală este în zadar.

De fapt, nu necredința este problema noastră, ci credința în rău. Frământarea, ura, suferința și tot răul care împreună bat ţurca și hoinăresc nestingherite pe bulevardele existenței nu sunt altceva decât consecințele credinței noastre în puterea răului.

Rugăciunea și gândirea pozitivă creează în conștiința umană o mutație de la credința în puterea răului la credința în puterea binelui.

Sunt mândru că fac parte din familia Isis, o familie cu suficiente cunoștințe profesionale pentru a pune un diagnostic corect, fler și implicare în dialogul cu pacientul, sinceritate, cordialiate și, mai ales credință. Credința în puterea binelui.

Dr. Mohamed Zaher- Manager General Isis Hospital