Editorial2020-09-17T12:41:05+00:00

Editorial

Stare de spirit

Aşteptarea unui nou membru ar trebui să fie una dintre cele mai fericite perioade din viaţa unei familii. Anticiparea întâlnirii cu o nouă viaţă, pregătirile pe care viitorii părinţi le fac împreună, grija, tandreţea şi iubirea care emerg din acest nou rol de a fi părinte, sunt sentimente care îmbogăţesc orice fiinţă şi îi dau un nou sens. Momentul în care alegi să fii părinte este momentul în care te antrenezi într-o călătorie spirituală continuă prin viaţă, o călătorie în care înveţi să culegi fericirea din lucrurile cele mai simple. Este momentul în care începi să descoperi de cât de multă iubire necondiţionată eşti capabil să oferi dar şi să primeşti.

Articole publicate

1111/06/2015

Ultrasound Academy Constanta Course – Ediția a 4-a

11.06.2015|

Ultrasound Academy Constanța Course, ediția a 4-a va prezenta de data aceasta aspectele practice ale tehnicii de examinare Doppler cu ultrasunete, precum interpretarea imaginilor sonografice. Acest curs este de o mare importanță pentru specialiștii care se află la început de drum în ecografie deoarece arată tehnica de examinare corectă, fără a permite dezvoltarea obiceiurilor greșite. Pentru specialiștii care au deja experiență în ultrasonografie, [...]

707/03/2015

Șase ani de dezvoltare responsabilă

07.03.2015|

Șase ani de Isis… Șase ani de realizări importante, provocări, experiență. După toate acestea, am constatat faptul că nu există o diferență esențială între a fi „tânăr” sau „adult”, pentru că în ambele situații suntem conduși de propriile dorințe și gratificări. Maturitatea nu vine o dată cu experiența, ci mai degrabă cu gradul de înțelegere pe care îl avem asupra [...]

1414/06/2014

22 de ani de România

14.06.2014|

14 iunie 2014! 22 de ani de România! Pentru majoritatea, este vârsta la care un om începe să fie considerat adult, matur. Pentru mine, aceasta este vârsta la care am devenit cetățean român! Au trecut 22 de ani de când am pășit în România, 22 de ani de șoc cultural, suișuri și coborâșuri, explorare, învățare, experiențe ce mi-au îmbogățit sufletul [...]

2424/02/2014

Drumuri, direcții, destinații… Sortite, alese, nebănuite

24.02.2014|

Ne-am născut liberi să alegem ce ne place, să trăim experiențele pe care le dorim, să visăm la speranțe, să traim în liniștea vieții zgomotoase. Dincolo de un gest știm că stă un sentiment, dincolo de o emoție este o trăire, așa cum dincolo de un cuvânt este un gând. Sentimentele, trăirile, gândurile, intențiile fac parte din viața fiecăruia. Vă [...]

Spital Prieten al Copilului

Isis Hospital a fost desemnat de către UNICEF „Spital Prieten al Copilului” o inițiativă ce are ca scop să ofere fiecărui copil cel mai bun start în viaţă prin crearea unui mediu în care sprijinirea alăptării să fie normă.

Certificare ISO 9001

Sistem de management al calității ISO 9001:2015; Sistem de management integrat mediului și securității internaționale conform standardelor: ISO14001:2015; OHSAS 18001:2007; ISO 27001:2013

Go to Top