Ce este incontinența urinară?

Incontinența urinară este definită ca pierderea involuntară de urină fără a fi o boală în sine, ci un simptom al unei afecțiuni anatomice sau funcționale a tractului urinar inferior (uretră, vezică urinară).

Eliminarea accidentală de urină are loc, de obicei, în cadrul activităților care cresc presiunea intra-abdominală cum ar fi alergarea, efortul fizic, tusea, strănutul, râsul sau în situațiile în care femeia nu poate ajunge suficient de repede la toaletă.

Frecvența acestei patologii crește odată cu vârsta femeii. Acest tip de patologie nu induce probleme grave de sănătate, dar poate altera profund starea de bine și încrederea în sine a femeilor. Incontinența urinară are de obicei un debut lent, cu agravare progresivă. Pe măsură ce incontinența progresează, pacientele pot să evite să iasă în public din cauza sentimentului de jenă pe care îl resimt ca urmare a instalării acestei afecțiuni, să dezvolte afecțiuni iritative ale introitusului vaginal sau al zonei inghinale, din cauza contactului prelungit al acestora cu urina sau să dezvolte infecții urinare recurente cu o frecvență mai mare.

Tipuri de incontinență urinară

Clasificarea incontinenței urinare recunoaște trei tipuri:

Incontinența urinară de efort: eliminarea involuntară de urină apare în condițiile creșterii presiunii intraabdominale (diverse activități). Este cea mai frecventă formă de incontinență urinară la femei.

Incontinența urinară datorată necesității imperioase de a urina: numită și vezica iritabilă, se caracterizează prin senzația de micțiune imperioasă astfel încât pacienta nu mai poate ajunge la toaletă la timp. Explicația acestui tip de incontinență este hipercontracția mușchiului detrusor al vezicii urinare care survine chiar la cantități foarte mici de urină acumulate.

Incontinența urinară mixtă: este o combinație în proporții variabile de la femeie la femeie între cele două tipuri de incontinență mai sus menționate.
Pentru personalul medical implicat (medic de familie, ginecolog, urolog) este deosebit de important să clasifice corect tipul de incontinență urinară deoarece conduita terapeutică este diametral opusă la pacientele cu incontinență urinară de efort și cele cu micțiune imperioasă.

Cauzele incontinenței urinare la femei

Cele mai frecvente cauze ale incontinenței urinare de efort la femei sunt:

  • Multiparitatea. Nașterea pe cale naturală – odată cu creșterea numărului de nașteri vaginale și cu greutatea feților la nașteri au loc o serie de modificări anatomice la nivelul musculaturii perineului, pereților vaginali și a sistemului de susținere a uretrei și vezicii urinare care alterează funcția de contenție urinară.
  • Obezitatea;
  • Tusea cronică;
  • Constipația;
  • Menopauza – odată cu deficitul de estrogeni din menopauză structurile anatomice alterate anterior suferă un fenomen accelerat de degradare.

Micțiunea imperioasă este cauzată de:

  • Modificările vezicale legate de vârstă;
  • Boala Parkinson;
  • Accidentul vascular cerebral;
  • Litiaza vezicală sau renală;
  • Cancerul vezicii urinare;
  • Scleroza multiplă;
  • Afecțiunile neurologice.

Care este tratamentul eficient?

Tratamentul incontinenței urinare cronice rezolvă sau controlează de obicei afecțiunea. Trebuie cerut un consult medical de specialitate dacă pierderile de urină sunt o problemă suficient de mare încât să interfereze cu viața de zi cu zi a pacientei sau sunt în cantitate suficient de mare pentru a face necesară purtarea de materiale absorbante (scutece sau tampoane de vată). Este necesar ca pacienta să se simtă confortabil în discutarea acestei probleme cu terapeutul. Majoritatea pacientelor cu incontinență urinară pot fi ajutate sau vindecate.

În primul rând trebuie acționat asupra factorilor favorizanți:

  • Tratarea corectă a tuturor afecțiunilor acompaniate de tuse cronică;
  • Evitarea băuturilor care conțin cofeină;
  • Tratamentul constipației cronice;
  • Tratamentul afecțiunilor inflamatorii și infecțioase vezicale;
  • Scăderea în greutate.

Exercițiul fizic și schimbările în modul de viață

Exercițiile de tonifiere a musculaturii pelvine (exercițiile Kegel) pot ajuta 50 până la 75% din femei să scadă recurența episoadelor de incontinență urinară de efort. Aceste exerciții sunt utile atât pentru acest tip de incontinență, cât și pentru incontinența datorată necesității imperioase de a urina. Executarea corectă și consecventă a acestor exerciții este cheia succesului acestei metode.
Pentru a preveni eliminarea accidentală de urină în cazul unui strănut sau al unui acces de tuse, pacientele ar trebui să-și contracte musculatura pelvină conform unui exercițiu Kegel și să-și încrucișeze picioarele.

Pierderea în greutate este, de obicei, utilă în tratamentul incontinenței urinare de efort.

Tehnicile comportamentale (urinarea programată), exercițiul fizic, schimbările în modul de viață și tratamentul medical conservator – succesul lor depinde de complianta pacientei la terapie (respectarea strictă a indicațiilor medicului curant) și de severitatea incontinențe.

Tratamentul medicamentos este eficient la femeile cu micțiune imperioasă. Medicația anticolinergică relaxează vezica urinară și crește capacitatea vezicală. Totuși, au efecte secundare nedorite, cum ar fi uscăciunea mucoasei bucale, constipație, vedere încețoșată și incapacitatea de a urina, putând duce la apariția globului vezical. Noile medicamente, inclusiv cele cu eliberare fracționată a substanței active și plasturii cutanați, au mai puține efecte secundare. Întrebați specialistul de existența unui medicament antidepresiv care poate fi folosit pentru tratamentul incontinenței de efort și al celei datorate necesității imperioase de a urina. Acesta produce relaxarea musculaturii peretelui vezical concomitent cu contracția musculaturii sfincterului urinar, putând fi folosit în combinație cu medicația anticolinergică.

Tratamentul hormonal cu estrogeni cu aplicare intravaginală este util în toate tipurile de incontinență urinară la femeile în menopauză deoarece crește gradul de troficitate și rezistență a elementelor anatomice pelvine afectate.

Tratamentul chirurgical

Tratamentul chirurgical se impune în situația în care toate aceste măsuri medicale nu produc o îmbunătățire mulțumitoare. Procedeele chirurgicale sunt eficiente doar în cazul incontinenței urinare de efort astfel încât identificarea clară a tipului de incontinență urinară este esențială pentru reușita tratamentului. În cazul în care e nevoie de cură chirurgicală, este importantă găsirea unui specialist uroginecolog care stăpânește mai multe tehnici chirurgicale de tratament pentru incontinență.

Opțiuni chirurgicale

Tehnici pe cale vaginală – intervenția chirurgicală se desfășoară prin vagin și au drept scop reașezarea în poziție anatomică a joncțiunii dintre vezica urinară și uretră. Dacă nu sunt utilizate materiale de sinteză pentru soliditatea poziționării (procedeele cu plasă chirurgicală transobturatorii sau retropubice) eficiența este de aproximativ 50%.

Tehnici pe cale abdominală – ridicarea joncțiunii cisto-uretrale se realizează prin incizie abdominală cu fixarea acesteia la osul pube sau ligamentele bazinului. Vindecarea survine în 80-85% din cazuri.

Tehnici pe cale abdomino-vaginală – ridicarea și poziționarea joncțiunii cistouretrale se execută prin abord combinat, vaginal și abdominal. Vindecarea este obținută în peste 80% din cazuri.

Procedeele chirurgicale vaginale cu materiale sintetice (bandelete vaginale) devin din ce în ce mai frecvent utilizate la femeile cu incontinență urinară de efort. În cadrul acestei intervenții o bandeletă ca o meșă este poziționată inferior de uretră, similar unui hamac, pentru a o susține și a o readuce la poziția normală. Specialistul uro-ginecolog introduce această mesă prin mici incizii intravaginale și în zona pubiană (procedeul transobturator – TOT) sau suprapubian (TVT). Intervențiile de tip TOT sau TVT durează aproximativ 30 de minute. Acest tip de intervenție poate fi folosit și pentru corectarea incontinenței recidivate în urma altui tip de intervenție pentru tratamentul incontinenței.

Tipul de intervenție care este potrivit fiecărui caz se stabilește după discuțiile și examinarea efectuată de specialistul în uroginecologie. Majoritatea eșecurilor intervențiilor chirurgicale se datorează unui diagnostic incorect.

Alte motive de eșec includ intervențiile chirurgicale incorect efectuate, tulburările de vindecare și cicatrizare, intoleranța la bandelete cu reacția supărătoare de respingere a materialului de susținere, alte cauze adiționale de incontinență care nu au fost evidențiate preoperator (asocierea cu diverse grade de prolaps uterin la care sunt necesare procedee chirurgicale corectoare suplimentare).

Dr. Viorel CRISTUREAN
Medic Primar
Obstetrică-Ginecologie
ISIS – Spital Privat