Spital Privat Isis

Acasa, la Isis Constanta

Publicat pe 29.06.2012 • 1134 comentarii

„Dar tu de ce te mai duci la Constanţa? Gata, ai născut, copilul e bine, ce treabă mai ai cu maternitatea aia?”. Îmi privesc blocată prietena şi o lămuresc cum pot eu de bine: „Ştii, eu nu mă duc la Constanţa. EU MĂ ÎNTORC ACASĂ”.

Mă întorc la ISIS ori de câte ori apare ocazia. Da, pentru cine nu ştie cum începe viaţa unei familii într-o maternitate privată, este greu de imaginat că vrei să te reîntâlneşti cu spitalul, cu medicii, cu asistentele.

Pentru că nu întâlneşti pasiunea pentru medicină la tot pasul. Pentru că pentru mine, pentru soţul meu, a o naşte pe Cristina nu a reprezentat decât primul pas. Câte nu mai sunt de aflat? De câtă informaţie mai am nevoie? De nu aş fi pentru „ei” doar o străină din Galaţi.

Şi nu sunt. Şi fabulosul medic Mohamed Zaher, cel care a ştiut să imprime ISIS-ului spiritul său umanitar, unul dintre oamenii care ştiu să rămână simpli în ciuda faptului extraordinar care le traversează întruna viaţa – medicul Zaher este cel pe care îl regăsesc mereu la Constanţa. Cunoscându-mă. Salutându-mă. Pe mine şi pe alte zeci de mămici. Niciuna străină. Niciuna uitată.

Naşterea prietenoasă – concept constănţean

Desfăşurată într-unul dintre elegantele hoteluri din Mamaia, conferinţa „ISIS – o naştere prietenoasă” (3 iunie 2012) reuneşte la Constanţa nume grele ale medicinii: Prof. Univ. Dr. Nicolae Suciu (maternitatea Polizu); Prof. Univ. Dr. Vlad Tica – Vicepreşedinte al Asociaţiei Europene a Medicilor de Spital; Dr. Ecaterina Stativă – Programul Naţional de Sănătate Nr. 5 – Sănătatea femeii şi a copilului.

Temele discuţiilor – perfecte pentru noi, comunitatea femeilor care oricât ştim despre naştere, copii, perioada de graviditate, alăptare, contactul piele pe piele al mamei şi nou-născutului, nutriţie, cezariană, naştere naturală, naştere în apă – tot ni se pare că ştim prea puţin.

NVDC – Naşterea Vaginală După Operaţia Cezariană

Curiozitatea m-a făcut să o întreb (cu ceva timp în urmă) pe o doctoriţă de specialitate din Galaţi dacă pot naşte vaginal după operaţia cezariană. Nici nu a respirat, că mi-a şi răspuns: „NU. Este imposibil”. Mi-a venit să râd.

NVDC (tema seminarului ţinut de medicul constănţean Vlad Tica) este o practică cât se poate de normală – în anumite condiţii -, pentru cine îşi doreşte aşa ceva. Americanii practică NVDC la scară largă, europenii încearcă şi ei, numai la Galaţi înseamnă să fii lovit în cap dacă pui problema.

Cezariană la cerere

Am născut prin cezariană la cerere, o practică încă neacceptată în spitalele publice (asta neînsemnând că nu este şi folosită). Sunt într-atât de mulţumită de cezariana mea, încât una dintre cele două întrebări adresate doctorul Vlad Tica a fost câte asemenea operaţii pot să fac?

„Un medic obstetrician şi-a operat propria soţie de opt ori, dar acesta este un număr de Guiness Book. Eu recomand maxim trei cezariene”, mi-a răspuns zâmbind medicul.

Din nou ACASĂ

Acum câteva zile, am pus din nou piciorul, după un an şi trei luni, în camera 204. Camera noastră, în care în martie 2011 am locuit şapte zile. Primele şapte zile – ale mele şi ale lui Cristi – împreună cu Cristina, fetiţa noastră, venită pe lume la ISIS.

Zilele în care am învăţat să fim familie. Zilele în care, înconjurată de o atenţie şi un devotament depăşind graniţele actului medical, am fost copleşitor de fericită.

Timp

Intru în 204 şi rămân fără nici un dram de control, doar captivă în timp, în locul în care totul este la fel: pătuţul cu geam al Cristinei, chiuveta în care o spălam ţinând-o doar într-o mână, tabloul de pe perete.

„Plângeam ca la filmele indiene. Cred că am speriat-o pe domnişoara infirmieră”, mă confesez prietenei mele, Liliana Tudose, consilier Lamaze şi OM din ISIS. Liliana zâmbeşte.

Poveşti din spital

Nu aş fi plecat din Galaţi dacă am fi avut şi noi o astfel de maternitate-concept. În schimb aveam numai poveşti horror, poveşti ale prietenelor mele cărora li se făcuse cezariană numai după ce se dăduseră cu capul de calorifer de durere.
Poveşti despre operaţii infectate şi chiuretate timp de luni de zile după naştere. Poveşti cu saloane murdare şi halate înnegrite de vizitatori. Poveşti cu tătici care nu au voie să-şi vadă propriul copil.

Poveşti despre proaspete mămici cărora nimeni nu le dădea un sfat (la ora 23,30, în luna septembrie, când Cristina avea şase luni, sunam – prima oară de la plecarea din martie – la doctorita neonatolog Magdalena Oprea, de la ISIS. Copilul scădea în greutate din cauza diareei, iar noi nu mai găseam remedii, după mai mult de 24 de ore de scaune lichide. După 25 de minute de convorbire cu doamna Oprea – un om şi un medic a cărui omenie îmi va umple mereu inima de recunoştinţă – îi pregăteam copilului remediul cu ce aveam prin casă – brânză telemea şi morcov. Şi scaunele lichide s-au oprit).

Şi aici, şi aici

De născut putem naşte oriunde. Mame nu ne învaţă o maternitate sau alta să fim. Ne iubim copilul pentru că aşa este firesc. Dar faptul de a fi primitivi, abrutizaţi în actul medical, în maniere, în îngrijirea mamei şi a nou-născutului – acestea nu sunt lucruri pe care trebuie să le înghiţim pe nemestecate. Se poate şi altfel – şi nu doar banii fac diferenţa.

Poate că miracolele nu se termină la ISIS, Constanţa. Poate că bucuria de a aduce un prunc pe lume poate fi întreagă şi prin răsfăţarea mamei. Poate dacă ne pasă mai mult de noi şi de ai noştri, atunci şi altora le va păsa de ei.

Şşşşt, la 204 perdelele se umplu de aer şi de mare. Din pătuţul ei, Cristina licăreşte primul zâmbet, iar noi trăim în particule de fericire. De aer. De mare. De mereu.

Comentariu tau

Harta site