Spital Privat Isis

Am dureri menstruale sau nasc la 35 de saptamani?

Publicat pe 13.05.2012 • 2003 comentarii

Travaliu in stadiu avansat, sarcina 35 de saptamani

Echipa s-a pregatit. S-au luat masurile necesare pentru eventuala urgenta c e ar fi putut surveni. Ne asteptam ca aceasta mamica sa aleaga sa se opereze, date fiind emotiile unui travaliu prematur, grija ca un micut ar putea avea nevoie de ingrijiri special si durerile travaliului, propriu-zis.

Insa gravida a hotarat: nastere naturala

Urmeaza in randurile de mai jos un  interviu luat printre picaturi, in timp ce micutul era in salon, dupa patru zile, pe abdomenul mamei, pozitie care ii aducea confort, amintiri din burtica.

Fiecare intrebare adresata proaspetei mamici contureaza starile si temerile unei gravide care este in aceeasi postura cu mamica noastra, cat si cu starile unei mamici care a avut un copulas nascut inainte de vremea lui.

Repere pentru o experienta pozitiva a nasterii

Acestea sunt cateva repere pentru ca experienta nasterii sa devina pozitiva, pentru ca mama sa isi aminteasca cu drag momentele unice din viata, cand i s-a nascut pruncul.

O experienta negativa a nasterii, poate crea sentimente de neincredere mamei, familiei, stare pe care bebelusul o poate prelua. In aceste cazuri vorbim despre parintii cu bebelusi extrem de agitati, de micutii care se linistesc cu greu atunci cand sunt in prezenta mamei.

Interviul:

Puteti descrie in cateva cuvinte cum a fost sarcina dvs?

N-as putea sa ma laud ca am avut o sarcina usoara! Inca din a doua luna au inceput greturile si mai ales varsaturile, iar cand am scapat de ele, au intervenit problemele biliare pentru care am urmat fel si fel de tratamente si zile de spitalizare,si …cu toate acestea,  as lua-o de la capat numai pentru minunatia pe care mi-a daruit-o Dumnezeu.

(evidentiem atitudinea mamei din timpul sarcinii care creaza sentimntele ulterioare)


 Care au fost motivele pentru care ati ales sa nasteti in maternitatea Isis. Ce v-a determinat sa il alegeti pe medicul dvs?

Mi-am dorit sa nasc la Isis pentru ca am o oroare de tot ce se petrece in spital cu atat mai mult, in cazul unei nasteri.

Sunt genul care intra foarte repede in panica daca nu sunt pregatita moral pentru ceea ce urmeaza sa mi se intample din punct de vedere medical, chiar si pentru o simpla analiza de sange. De multe ori asistentele cand  imi recoltau probe, ma vedeau cum ma ingalbenesc la fata si imi strangeam sotul de mana si imi spuneau: "Dar si cand nasti ce o sa faci daca acum esti asa fricoasa? "

La Isis eram convinsa ca toata lumea lumea se va purta cu mine ca si cu un ou ceea ce s-a si intamplat. Si bineinteles, ca au mai contat si conditiile de spitalizare si cazare care, de asemenea nu se compara cu nici un alt spital din Constanta.

Am ales sa nasc cu domnul doctor Mohamed Zaher , initial datorita popularitatii pe care o are in randul mamicilor care au nascut cu dansul si mai apoi din convingerea ca este inainte de toate un om deosebit, exact genul de doctor de care as fi avut nevoie sa fie langa mine la nastere, lucru de care m-am convins tot mai mult dupa fiecare vizita facuta. Avea de fiecare data cate o gluma de facut,daca ma gandesc bine, imi aduc aminte  vag de bancurile pe care i le spunea sotului meu in timp ce eu imi "dadeam duhul pe masa de nasteri"

(locul nasterii si medicul care ii este alaturi gravidei in timpul nasterii, creaza sentimente positive, iar eventualele nelinisti generate de emotii, durere sunt attenuate de factorul incredere-siguranta nasterii)

 Cum ati planuit sa nasteti? Ce v-a determinat sa faceti aceasta alegere?

Daca atunci cand citeam povestile altor proaspete mamici din jurnalul Isis, as fi stiut ca voi impartasi si eu experienta mea, m-as fi apucat atunci sa scriu, atat de sigura eram pe planul meu nastere!

In viziunea mea totul era roz. Eu ajungeam la spital cu cateva dureri,doctorul imi spunea ca am dilatatie mica, mai rezistam putin pana venea epidurala salvatoare,intram in cada si dupa putin timp imi tineam minunea in brate. Naivitate totala,dar cu gandul acesta m-am consolat toata sarcina. N-am conceput nici o clipa ca as putea sa nasc fara anestezie,ca nu m-as afla in apa in momentul expulziei sau, si mai rau, ca va exista vreo epiziotomie sau tot ceea ce implica vreo cusatura.

Si cum socoteala din targ nu se potriveste niciodata cu cea de acasa,chiar daca ceea ce  imi doream s-ar fi putut realiza,dar Dumnezeu aranjeaza intotdeauna lucrurile dupa Planului Lui care in final se dovedeste a fi cel mai bun.

Asa a inceput,nepregatita, dar increzatoare

In primul rand, nu ma asteptam sa nasc prematur la 35 de saptamani. A fost ca un soc sa ajung la clinica si sa mi se spuna ca am dilatatia 5 si ca pana seara nasc. Eu venisem doar pentru un simplu control, pentru durerile pe care le aveam si care erau de fapt contractii. Am fost intrebata cum am perceput pana atunci aceste dureri si nu m-am indreptat catre spital. Care dureri? Pe langa durerile mele menstruale alea erau apa de ploaie.

Si pe langa asta, doar ce ne apucasem de pregatirile casei, insemnand zugraveala, mutat mobila, montat patut pregatit, tot ce era necesar pentru momentul venirii pe lumea a baietelului nostru. Nu puteam sa nasc cu casa asa neterminata. Singura mea problema cand am aflat ca nasc in ziua aceea, era ca nu am apucat sa dam decat o mana de vopsea in dormitor,ca perdelele nu erau puse,casa era plina de trafaleti si bidinele, hainutele micutului nu erau asezate, iar fetele de la receptie se uitau cu groaza la mine crezand ca glumesc. Stateam in hol cu sotul meu si ne uitam unul la altul si radeam,dar stiam ca acela nu era rasul nostru.

(Dorinta de a face cuib-adesea femeile insarcinate inainte de debutul travaliului au o brusca izbucnire de energie, manifestata prin pregatiri pentru primirea micutului. Aceasta energie atesta faptul ca gravid are suficiente rezerve pentru a trece printr-un travaliu ce poate fi lung si solicitant)

Va gandeati ca nasterea  s-ar putea declansa mai devreme?

Ma asteptam sa nasc cu o saptamana- doua inainte de termen pentru ca, dupa masuratori, bebele era destul de marisor,dar atat de devreme nu m-am gandit niciodata. Poate daca as fi stiut mai devreme, m-as fi documentat mai mult despre nasterea prematura,dar pe de-o parte e mai bine ca nu am facut-o pentru ca m-as fi panicat mai tare.

Ce ati facut in ziua premargatoare declansarii travaliului? Ati avut presentiment sau vreo stare speciala?

Dupa cum spuneam mai sus, am avut o activitate destul de intensa din punct de vedere fizic,iar emotional, gandindu-ma mai bine acum, la motivul pentru care am plans vreo doua ore, constat ca nu era defapt modul in care sotul meu nu stia sa zugraveasca si ca storurile de la geamuri erau mai mici cu 10 cm cand le-am montat in seara respectiva. Cred ca era ceva mult mai profund care mi-a declansat starea asta,probabil corpul meu se pregatea pentru ceva foarte important iar eu n-am stiut cum sa interpretez semnalele.

 De ce ati ales sa nasteti natural? Ce a contat in alegerea dvs?

Am ales sa nasc natural tocmai datorita posibilitatii de a avea o nastere confortabila si fara dureri datorate nasterii in apa si anesteziei epidurale. Toate relatarile mamicilor care au nascut in acest mod m-au facut sa cred ca este cea mai buna varianta pentru mine.

O nastere prematura poate aduce emotii. Care erau sentimentele dvs?

Cand am fost convinsa ca voi naste in ziua respectiva am stiut ca nu e bine pentru copilul meu sa vina pe lume atat de vreme. Stiam ca va fi dificil pentru el sa se adapteze atat de repede noii vieti extrauterine,dar m-am calmat stiind ca la Isis va fi preluat de cel mai bun personal si ca vor face tot posibilul ca totul sa fie bine pentru el.Nu mi-a fost usor sa-l vad apoi, in incubator plin de fire si de perfuzii, dar am stiut ca o sa se refaca repede si vom uita imediat de acele momente.

Cum a decurs travaliul? Care a fost atitudinea dvs, a cadrelor medicale?

Travaliul....nici nu mai stiu cand s-a petrecut si cat de repede a trecut. Imi amintesc decat drumul spre spital cand l-am pus pe sotul meu ca cronometreze intervalul dintre contractii. Aproape de clinica a tras linie si a fost clar si raspicat: "ai contractii la fiecare 5 km! " A  fost mai simplu sa stea cu ochii pe kilometraj decat pe ceas.

Despre cadrele medicale,nu stiu cum de s-au adunat atat de repede fiecare de pe unde-si facea treaba,inclusiv domnul doctor care se pregatea sa-si scoata fiul la aer,dar cert este ca la un moment dat toata lumea era pe pozitii. 


V-ati dorit ca sotul sa fie langa dvs. Care au fost motivele pentru care ati dorit ca travaliul sa se desfasoare in prezenta sotului? Care a fost participarea lui si cum a contribuit la imbunatatirea starii dvs.

Am stiut ca indiferent cat de calme, sigure si convingatoare vor fi cadrele medicale din jurul meu, voi claca sigur daca nu ma va sustine sotul meu macar cu simpla lui prezenta.Desi era undeva cu privirea intr-un punct fix departe de tot ce se intampla. Mi-a spus de la inceput ca el va lesina de cateva ori, pana reusesc eu sa nasc, iar daca mai dura putin, cred ca se confirma.

Stiu ca in stanga mea cineva imi dadea apa dintr-un pai, iar in dreapta sotul imi facea vant cu niste hartii la fiecare contractie. Eu doar ridicam putin mana: stanga pentru apa, dreapta pentru putina racoare.

 Ati planificat o nastere in apa. Ati fost dezamagita ca lucrurile au decurs altfel?

Nu,nu am fost dezamagita, as fi putut oricand sa intru in cada care era la un pas de mine dar in momentele acelea nu-mi doaream altceva decat sa se termine mai repede, nu conta unde se intampla. La cat de aproape eram de momentul nasterii cada mi s-a parut o fita.

Cand ati perceput durerea cea mai puternica? Ce ati facut pentru a o depasi?

Durerea cea mai puternica a fost undeva pe la ultimile contractii, dar apogeul a fost in momentul efectiv al expulziei, atunci imi amintesc clar ca am tipat, in rest am fost ca in transa: imi doream sa dorm si sa se termine totul cat mai repede. Am incercat sa ascult si sa imping corect si eram oarecum dezamagita pentru ca stiam ca depun tot efortul si tot nu era bine,mi se spunea ca bebelui nu ii este bine acolo unde se afla si primeam oxigen ca sa nu se agraveze lucrurile.

 Ati avut momente cand v-ati fi dorit sa renuntati si sa va orientati catre operatie cezariana?

Nu, nici macar o clipa am stiut tot timpul ca indiferent cat de dureroasa va fi nasterea, recuperarea de dupa este incomparabila cu cea de dupa cezariana si asa a si fost. M-as fi descurcat sa merg pe picioarele mele imediat dupa, chiar daca a trebuit sa merg cu caruciorul pana in camera.

Disparuse orice urma de durere nu aveam decat un disconfort din cauza cusaturii. Sotul meu era mirat de cat de bine ma simteam.

 Momentul final a fost mai dificil, care a fost starea dvs?

M-am bucurat ca am scapat amandoi, ca el este, in sfarsit, pe maini bune si are parte de toata atentia si ca din momentul acela orice s-ar fi intamplat mai rau de atat nu putea fi.

 Povestiti in cateva cuvinte starea dvs de dupa nasterea imediata.

Eram foarte fericita chiar daca nu asta exprima fata mea,cu toate ca era destul de tarziu ,imi rugam sotul sa anunte pe toata lumea sa le spuna ca suntem bine si mai ales asteptam sa-l vad pe cel care opt luni de zile mi-a dat picioare si pumni pe la” fiere” si ma facea sa ajung pe la spital de durere. Vroiam sa-i musc piciorusele cu care se impingea in coastele mele de o buna perioada de timp,dar din pacate, avea perfuzii ,asa ca m-am multumit doar privindu-l.

Puteti povesti cum s-au petrecut lucrurile in zilele urmatoare din maternitate impreuna cu bebelusul dvs?

Din pacate nu ne-am bucurat tot timpul unul de celalalt pentru ca a trebuit sa stea patru zile la incubator, dar ma bucuram ca se inzdravenea vazand cu ochii si papa laptic numai de la mami,iar ultimile doua zile le-am petrecut impreuna in salonul 213 care a fost o a doua casa pentru noi trei si din care nu ne-a lipsit nimic.

Perioada petrecuta impreuna ne-a invatat cum sa papam de la san, cum ne alintam imediat ce suntem lasati din brate si mai ales  sa cream atasamentul dintre noi pe care doar mamele in cunosc.

Acum suntem foarte mancaciosi si la fel de cuminti. Mi se pare ca pe zi ce trece e mai mare si incepe sa prinda formele pe care le-am fi luat in ultima luna de stat in burtica.

In final nu am decat cuvinte de lauda pentru tot ceea ce a insemnat echipa Isis pentru noi, pentru devotamentul de care a dat dovada si ne-a facut sa simtim ca suntem singurii pacienti din clinica.

Va multumim!

Florin, Mioara si Kevin Paslaru

Comentariu tau