Spital Privat Isis

Imi pierdusem sperantele

Publicat pe 13.08.2011 • 1256 comentarii

Femeile sunt programate sa devina mame?

Ramona este una dintre femeile care aspira sa devina mame si intampina anumite dificultati exact atunci cand nici nu se gandesc!
Ea urmareste Jurnalul Isis si intr-una din zile ne-a contact sa ne intrebe de ce nu exista o poveste in care sa apara doamna dr. Saptefrati Mariana.
Rapunsul nostru a fost ca deocamdata nu am avut o gravida care sa ne impartaseasca povestea ei.

Cand imi doresc sa raman insarcinata, reusesc?

Vom expune in mai multe articole povestea Ramonei fiindca in mod sigur se vor regasi si alte femei in trairile ei din timpul sarcinii.

Oare cate femei si-au dorit o sarcina si nu au avut-o atunci cand au planuit? Cate femei au trecut prin tratamente, emotii, bucurii si dezamagiri?

Prima menstruatie, primele intrebari

Am avut prima menstruatie la 12 ani iar problemele medicale din punct de vedere ginecologic au inceput o data cu aceasta, chiar daca la momentul respectiv nu am realizat. Fiind o problema hormonala, nu am mai crescut nici in inaltime, am ramas cu 1,55 metri. Menstruatiile apareau cam o data la 3 luni, iar sangerarea o aveam aproximativ cam 3 saptamani. In primele 4 - 5 zile durerile de burta si mijloc erau insuportabile, in toiul verii foloseam sticle cu apa calda, cate 2 perne mari si plapuma pentru a calma durerile. Si am continuat asa pana la 17 ani cand, povestindu-i medicului de familie, mi-a spus ca este posibil sa am chisturi ovariene si mi-a recomandat efectuarea unei ecografii.

Spitale, ritualuri, oameni

Niciodata nu mi-a placut atmosfera si mirosul din spitale, sa stau la cozi ore in sir si sa dau de doctori plictisiti care te trateaza mai degraba ca pe o marfa, decat ca pe un om. Asadar am decis sa ma programez la un cabinet privat pentru o ecografie.
Am nimerit un medic in varsta, foarte prietenos si deschis, despre care ulterior am aflat ca este un profesionist in meseria pe care o practica. Acesta mi-a spus ca am un chist de 22 mm pe ovarul stang, sa revin la medicul de familie sa imi prescrie un tratament si sa merg la un cabinet de planning familial pentru a-mi fi recomandate anticonceptionale.

„Cum sa iau eu anticonceptionale? Cum sa ii spun mamei?” gandeam eu.

Nu stiam ce inseamna toate astea si nu prea intelegeam de unde vin problemele, dar i-am ascultat sfatul si dupa 4 luni deja erau imbunatatiri vizibile, chistul se micsorase la 13 mm si am continuat cu anticonceptionalele.

Maturitatea aduce noi intrebari

Dupa o vreme, pe la 20 ani, am inceput sa ma gandesc ca la un moment dat imi voi dori sa am copii si am cautat raspunsuri la mai multi medici. Am fost cand la unul, cand la altul, insa nici unul nu m-a lamurit. Tot nu intelegeam de ce am problemele si cu atat mai mult nu stiam ce pot face.

Am ovare polichistice. Pot face un bebe?

Am hotarat ca vrem sa facem un bebe asa ca in luna ianuarie 2010 renuntasem deja la anticonceptionale. Bineinteles ca atunci am inceput sa citesc toate articolele si toate forumurile de discutii referitoare la sindromul ovarelor polichistice, afland astfel cum se formeaza, ce inseamna asta atunci cand vrei sa ai un copil, care sunt riscurile care apar in timpul sarcinii. Am citit despre acest subiect in fiecare noapte timp de o luna.

Medici renumiti, cautari asidue

In martie m-am adresat unui medic ginecolog, de data aceasta cu temele facute, cu intrebarile pregatite, i-am explicat despre problema mea si ca imi doresc un copil. Acesta m-a consultat, mi-a facut o ecografie. “Toate bune, nici o problema”, a spus. „Momentan nu e nici o problema, dati-i drumul, faceti copii! Daca dupa 2 ani nu ramaneti, de-abia atunci ne punem problema ca trebuie sa faceti tratament”.

Dezamagita, dar impacata cu gandul ca putem astepta

Eram constienta si oarecum impacata cu gandul ca nu vom reusi sa avem un copil prea curand. Am continuat viata ca si pana atunci, fara sa mai iau anticonceptionalele, stiind ca iar voi incepe sa am dureri in perioada menstruatiilor care veneau regulat, la interval de o luna si jumatate.

Euforie. Menstruatia intarzie. Cum o sa-l cheme?

Am intrat in concediu de odihna si in luna mai am plecat in vacanta cu sotul meu, nu inainte de a calcula perioada optima pentru a ramane gravida. Prin iulie, menstruatia nu a mai aparut. A trecut o luna, inca 2 saptamani, inca una si am crezut ca sunt gravida. Radu, sotul meu, era deja euforic, se gandea cum sa ii cheme, cand s-ar naste, dar am facut testul si a iesit negativ. A fost un moment de tristete maxima pentru ca noi chiar speram sa se fi intamplat. Am cazut intr-o depresie din care paream sa nu imi mai revin.

Cel mai nefericit moment al relatiei noastre

A fost poate cel mai urat moment din relatia noastra si eram de-abia la inceputul casniciei. Cu banii o duceam cam rau, eu ma lasasem de munca. Am fost nevoita sa merg din nou la eco.

Dezamagire. Nu mai sper sa am un bebelus

Desi sotul meu ma incuraja si ma sustinea, stiam ca in sufletul lui simte aceeasi dezamagire pe care o simteam si eu. Am urmat calea fireasca, vizita la ginecolog. M-am programat la consultatie si m-am dus la ora stabilita. Asteptam la usa cabinetului si nici macar nu stiam cum se numeste doctorul sau daca este femeie sau barbat, nu ma mai interesa, credeam deja ca totul este in zadar, mergeam acum pentru sanatatea mea. Pentru bebe pierdusem orice speranta.

Asa am intalnit-o pe dr. Saptefrati Mariana

Aceasta era atitudinea cu care o intalneam pe doamna doctor Saptefrati prima data. Am intrat in cabinet, i-am povestit despre ce era vorba, aceasta m-a consultat, m-a ascultat, mi-a vorbit foarte cald si prietenos, mi-a explicat ca pot avea copii dar aceasta inseamna doar un pic mai multa rabdare, ca probabil va trebui sa fac un tratament, insa vrea sa vada cu ochii ei la ecografie despre ce este vorba.

Privirea si felul cum mi-a vorbit mi-au redat speranta

Insasi privirea dansei si felul in care mi-a vorbit mi-au redat speranta. Dupa ecografie mi-a confirmat ca sunt ovare polichistice, erau foarte marite (aveau cam aceeasi dimensiune ca si uterul), mi-a prescris un tratament pentru 3 luni, urmand ca apoi sa ne revedem si sa stabilim ce e de facut in continuare.

La primul control, imbunatatiri semnificative

In octombrie am plecat in Germania, cu pastilutele dupa mine, le-am luat insa 4 luni deoarece venirea in tara s-a amanat si stiam ca din momentul in care nu le mai iau chisturile reincep sa apara. Am ajuns in martie acasa (2011), pentru 9 zile, si evident ca am mers la doamna doctor, cu sotul de mana. La ecografie s-au observat imbunatatiri semnificative.

Emotiile si fericirea le imparteam cu sotul meu

Am plecat acasa foarte optimisti, sotul meu a fost de asemenea impresionat de modul in care mi-a vorbit doamna doctor. Pe Radu l-a incantat foarte tare faptul ca avea cabinetul tapetat cu fotografiile unor bebelusi. M-am intors in Germania, cu pastilele dupa noi si speranta ca va fi bine. Toata lumea ne spunea: „vine el bebele cand vrea, nu cand vreti voi”, dar noi ne doream tare mult ca momentul sa fie cat mai curand. Si iata ca in luna mai..

Testul de sarcina, aduce jocuri si emotii intr-o familie

Luni, 9 mai, eram la cumparaturi si m-am gandit sa iau un test de sarcina. Seara, Radu a plecat la munca si i-am spus ca fac testul dimineata (desi era un test care il puteam face in orice moment al zilei) si i-am spus: „daca te astept cu berea pe masa inseamna ca au iesit doua liniute, daca e cu o liniuta iti iei berea din frigider”. Asta dupa ce citise si el instructiunile de pe ambalaj. Dimineata m-am trezit la 5, el inca nu venise...

L-am asteptat cu testul in mana

Cand am vazut rezultatul am inceput sa plang, am sunat-o pe mama sa-i spun, saream prin casa de bucurie, imi venea sa strig in gura mare sa ma auda toata lumea, am scos berea cum promisesem si l-am asteptat cu testul in mana, parca nu imi puteam dezlipi ochii de la el. Cand a intrat pe usa i-am zis sa intre in bucatarie iar cand a deschis usa i-am intins testul. Acum el nu se putea dezlipi de test.

La eco am facut prima poza, bebe avea 6-7 saptamani

A adormit foarte tarziu si nu m-a lasat sa plec de langa el. Vroia insa sa vada cu ochii lui si am mers la spital sa facem eco. Bebe avea 7 saptamani (17 mai), ne-a dat poza cu el. Am inramat-o si o priveam in fiecare zi. Cand venea de la serviciu, sotul meu pupa bebelusul (de fapt burtica) si-i spunea „Buna dimineata!”.

Am hotarat sa revin in Romania, era mai sigur pentru toti trei

Stiind ca exista riscuri pe timpul sarcinii am decis impreuna ca cel mai bine atat pentru minunea pe care o asteptam cat si pentru sanatatea mea ar fi ca eu sa ma intorc in Romania, aici avand sprijinul familiei si al prietenilor, putand sa ma bazez pe ei la orice ora.

Aveam incredere in medic, datorita ei aveam sa ne vedem visul implinit

Revenind in Romania pe 3 iunie, primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma programez la medicul Mariana Saptefrati.

Un doctor care m-a vazut de doua ori, imi retinuse numele!

M-am dus la consultatie si mare mi-a fost mirarea cand, intrand in incinta Prosana, doamna doctor cobora treptele, mi-a zambit cu caldura, eu am spus „la dumneavoastra veneam” si la intrebarea Claudiei (sper ca nu gresesc numele), domnisoara de la receptie, „cum va numiti?” doamna doctor a spus „Ramona”, nu-mi venea sa cred ca un doctor care m-a vazut de 2 ori, o data in septembrie si o data in martie, avea sa imi stie numele cand ma va revedea dupa alte 3 luni.

Imi place sa stiu ca am o relatie speciala cu medicul meu

Pentru mine in primul rand ca om, si apoi ca viitoare mamica, conteaza foarte mult faptul ca doamna doctor stie cine sunt, ce probleme am si nu trebuie sa imi repet povestea la fiecare vizita sau sa umblu cu dosarul dupa mine.
Pana sa o intalnesc pe dna dr Saptefrati aveam o retinere in a merge la ginecolog, stiam ca era ceva normal, dar nu ma puteam relaxa deloc din clipa in care intram pe usa cabinetului, insa cu dansa este cu totul altfel. Emana caldura sufleteasca, ma privea cu prietenie.

Bebe era sanatos! Poze pentru tati!

Totul a fost ok, bebelusul era in regula, inimioara ii batea foarte bine, ovarele erau in limitele normale. Am rugat-o pe doamna doctor sa imi dea cateva fotografii cu bebe... pentru sotul meu.

O imagine pe calculator, m-a facut sa simt euforie

Am uitat in acea clipa de toate greturile care le avusesem, caci au parcurs o saptamana in care am mancat numai castraveti murati, o alta cand meniul era alcatuit din ridichii cu sare si paine, apoi a urmat o perioada numai cu legume, fructe proaspete si iaurturi. Nu puteam manca nimic altceva.

Sangerare! M-am speriat!

La 2 zile dupa consultatie am observat o pata de sange pe absorbantul zilnic. Primul lucru la care m-am gandit a fost „daca eram in Germania, ce faceam?”, m-am speriat, am sunat-o pe doamna doctor si, cu scuzele de rigoare ca deranjez la acea ora, i-am explicat ce s-a intamplat. Mi-a spus ce sa iau, ca ma asteapta neaparat a doua zi sa ma vada si daca e mai mult de cateva picaturi de sange sa nu stau, sa ma duc la urgenta. Am dat fuga la farmacie si am luat tratamentul pe care mi-l recomandase doamna doctor a doua zi eram la dansa la cabinet.

Doctorita mea, m-a sfatuit pentru binele bebelusului, sa ma detasez de toate fricile

Bebe era bine, placenta in regula, mi-a explicat ca nu am voie sa depun efort. Am inceput un tratament, urmand sa revin la control dupa o saptamana.

Un prim contact cu Spitalul Isis

Cand am intrat ma asteptam la mirosul acela de spital cu care toti suntem obisnuiti, insa surpriza, nu era asa. Era liniste, de la intrare simteai atmosfera relaxata, ori asa am simtit eu..

Am intrat plangand in Isis, iar atmosfera m-a relaxat

Doamna doctor a sosit, am intrat intr-o incapere care aducea mai mult cu o camera de zi, singura care trada un cabinet era masa de consultatie. Medicul m-a consultat, era o problema cu placenta. Am fost sfatuita sa nu imi fac griji, sa urmez tratamentul si sa stau linistita in pat, numai in pat, pentru ca altfel risc sa pierd sarcina.

Este fetita sau baietel?

Inca de a doua zi lucrurile au revenit la normal, dar tot nu stim daca asteptam fetita sau baietel. Momentan urmez tratamentul si sunt convinsa ca totul va fi bine...


Comentariu tau

Harta site