Spital Privat Isis

Încercarea mea de NVDC. Mi-am văzut limitele de suportabilitate a durerii.

Publicat pe 29.12.2017 • 0 comentarii

După multe tentative de declanșare naturală a travaliului timp de vreo două săptămâni (efort fizic cu treburile casnice, mâncăruri picante, plimbări nesfârșite prin malluri), marți seara, pe 21 noiembrie 2017, la 22:50, în timp ce stăteam în pat să o adorm pe fetița noastră, s-au rupt membranele.

Lichid transparent la început, fără miros anormal, apoi un pic roziu, deci totul ok.
În ziua aceea făcusem bagajele pentru a pleca la Constanța dar nu ne înduram să plecăm înainte de a adormi fetița.

Eram în săptămâna 40 si o zi.
Am sunat-o pe Olivia și i-am spus că a început și că ne urcăm în mașină să pornim spre Isis Constanța.
La început durerea a fost slabă și difuză, apoi contracțiile au devenit mai dureroase, neregulate, ba la 5 minute, ba la 6 ba la 4, și durau între 40 sec și un minut.
M-am străduit să respir cât se poate de profund și prelung, dar pe contracții mi se cam tăia respirația.

La 3 dimineața am ajuns în Constanța.
Instalez pe telefon printre contracții tot ce îmi trece prin cap: skype, whatsapp, yahoomessenger, doar doar voi reuși să comunic cu Olivia cu sunet și imagine. Nimic!
Mă mulțumesc doar cu sunetul. Mă învață Olivia din nou respirația corectă.

Mă sfătuiește și să fac un duș cu apă caldă și să dorm un pic. Apă caldă însă ioc!
Las apa să curgă vreo jumătate de oră. Zadarnic!

Mă duc la culcare și dorm până la 10 dimineața cu treziri pe contracții care s-au rărit treptat și la jumătate de oră.

Pe la 12 contracțiile nu mai dureau cine știe ce așa că m-am apucat de gătit o mâncare de linte, seara am ieșit la mall, am mâncat o șaorma, și aveam de gând să mergem și la un film dacă nu s-ar fi întețit contracțiile la două-trei minute.
Am plecat acasă și iar pe la două noaptea m-au apucat niște frisoane puternice de la contracțiile f dureroase pe care le aveam.
M-am speriat un pic, soțul mă tot întreba de ce nu mergem la spital, așa că am mers la Isis.
Acolo am fost întâmpinată de d-na Ana Maria Bumb (moașa) care mi-a verificat deschiderea colului. Dilatație 4.

Am fost întrebată când mi s-au rupt membranele și am zis că de pe la orele 23, doar că nu am precizat în care zi (de frică să nu mi se spună că am prea mult timp de la ruperea membranelor și că ar trebui să fac cezariană – după experiența primei nașteri suflu și în iaurt!).

Sunt insotita în rezervă pentru a mă schimba, apoi în sala de nașteri cu cadă.
Ana Maria dă drumul la apă și îmi spune că abia de la dilatație 7-8 e bine să intru în apă.
Tony e lăsat și el ulterior în sala de nașteri si îmi face masaj la spate în zona lombară la fiecare contracție ceea ce mai alină durerea.

Pe la 9 dimineața dilatația era 7.
Tânjesc după cada cu apa dar mi se spune să mai aștept căci apa caldă rărește contracțiile.
Pe la amiază moașa spune că dilatația e aproape 9 și că e f bine, dar dl. Dr. Zaher îmi face un control și spune că dilatația e tot 7-8 și cere moașei să îmi facă un diazepam, să mă relaxez în apă și să dorm un pic.
După diazepam, m-am băgat în cada cu apă iar contracțiile au dispărut și am adormit vreo două ore în apă. Pe la ora 15 am ieșit din cadă, contracțiile au revenit însă rare și scurte.
Pe la 16 am fost condusi în rezervă să mai schimbăm mediul, să ne mai relaxăm și să dormim.

Nu am putut dormi din cauza contracțiilor mai dureroase acum.
Încercat și treaba cu nipple stimulation pentru contracții mai dese dar fără rezultat.

20.00 Sunt chemată la sala de naștere, monitorizată un pic și trimisă înapoi la rezervă cu îndemnul să urc scări pt a se înteți contracțiile.
Dilatație tot 7-8.

Urc și cobor scări când Olivia mă învață niște exerciții pentru repoziționarea bebelui: fandări cu câte un picior pe pat și așezat cu picioarele pe pat și cu capul pe podea.
Mi s-a părut că s-a schimbat centrul de greutate al burții.
Olivia îmi zice să repet exercițiile și fac aceasta dar mă prinde o asistentă și îmi interzice să le continui pe motiv că am uter cicatricial și că poate apărea ruptură uterină.
Mă și cheamă repede la sala de nașteri, sunt pusă la monitorizarea cu electrozi ceva mai mult, vreo 20 min.
Până atunci monitorizarea fusese discretă, câte un minut la 40 minute, adică fără să fiu deranjată sau țintuită la pat.
Am apreciat acest lucru. Însă acum trebuia să stau întinsă să vadă la aparatul de monitorizare cât de dese sunt contracțiile. Încep să am înțepături în vagin iar Olivia spune că e bine, semn că bebe coboară în vagin.

22.25 Sunt dusă în camera roz de nașteri adică cea mai faină, cu cada cea mai mare cu apă.
Sunt veselă, încrezătoare, simt că bebe si-a schimbat poziția de la exerciții, lucru dovedit și de faptul că brusc a mai curs mult lichid amniotic.
Vine moașa Ana Maria, povestim, urcăm și coborâm împreună scări, mă simt oarecum vinovată că o țin în spital în condițiile în care fusese în tură de peste 30 de ore.
E maxim de binevoitoare și pune suflet pentru fiecare mamă.
Sprijină nașterea naturală până la capăt!

1.00 Hotărâm să mă odihnesc un pic pentru că nu sunt progrese.
Ana Maria îmi pune în perfuzie o fiolă de No Spa pentru a reduce contracțiile ca să mă pot odihni.
Merg în rezervă, mă culc și mă apucă niște contracții atât de dureroase că fac frisoane timp de aproape o oră.
Am chemat-o pe Ana Maria, mergem din nou la sala de nasteri, intru în cada cu apă, stau în toate felurile, contracțiile sunt la fel de insuportabile.

4.00 Olivia ne trimite o imagine cu un exercițiu de inversie – Forward leaning inversion.

Mergem în rezervă și ținută de Tony și Ana Maria, reușesc să fac exercițiul ca în imagine – doar că nu am avut scări ci am stat cu picioarele pe pat și capul pe podea, pe o pernă- exercițiu greu și pentru o negravidă, darămite pt o gravidă mare ca mine și cu contracții.
Apoi moașa Ana Maria încearcă și tehnica rebozo, după care ne întoarcem în sala de nașteri.
Am ațipit în apă.

5.45 . Mă cuprinde încet încet dezamăgirea că nu ajung și eu la dilatație 10 ca să încep expulzia.
Mă întorc în cameră să mai fac exercițiile indicate de Olivia
Am senzația că toată durerea e nelucrătoare, că îndur degeaba toate contracțiile acelea.
Mă duc din nou în sala de nașteri și stau în apă să fac durerea mai suportabilă.

În jur de 10.30 dl Dr. Zaher si d-na Dr. Buda vin la control. Dilatație 10.

Îmi spun să încep expulzia, să împing dirijată de moașa Ana Maria.
După două ore și ceva de împins, ba pe masa de naștere, ba pe vine sprijinită pe Toni, nu e mare progres.
Intru în apă să mă mai relaxez dar vine dl. Dr. Zaher și îmi spune să nu mai stau în apă pentru că nu mă ajută.
Mai încerc să împing o vreme, nu știu cât, timpul nu mai are formă sau măsură, Olivia vorbește cu Ana Maria la telefon,
Ana îmi verifică din nou colul si se descoperă că mai e o buză posterioară a colului neștearsă care ține pe loc capul copilului.
Deja s-a format o bosă în vârful capului copilului dar am înțeles că nu e nici o problemă, că în trei patru zile se va retrage.

Vine si dl. Dr. Ciornei si face un control al colului și spune că sunt două buze ale colului una posterioară și una anterioară sau laterală, nu îmi aduc bine aminte.
O vreme nu mai împing, în ideea că vor dispărea acele părți ale colului. Dl. Dr. Zaher trimite mesaj pe telefonul moașei să îmi facă No Spa, să pot dormi un pic și să îmi refac forțele.

După No Spa am contracții și mai puternice și mai dureroase. Apoi din nou mi se spune să împing, nu știu cât timp. Am înțeles că bebe a trecut de col, a mai coborât, dar încă mai are mult de coborât.
Precizez că tot împinsul acesta a fost stând pe spate, pe masa de naștere.

Nu mai știu când am hotărât să fac cezariană, după care s-au perindat mai multe persoane care m-au încurajat să mai rezist căci e păcat după atâtea ore să renunț.
Am mai rezistat o vreme, după care am cerut cezariană.
A venit d-na dr. Buda care a spus că ar fi bine, până se pregătește sala pentru operație să mai încercăm cu expulzia. Cam jumătate de oră.

Contracțiile erau prea rare, mi s-a dat oxitocină, nu am împins eficient, mi se congestiona fața la împins și mi s-a tot spus că nu e modul corect de împins, că ar trebui să împing doar din diafragm și nu ținându-mi respirația, dar pur și simplu nu am reușit altfel.

Jumătatea de oră menționată de d-na dr a trecut, a trecut și în plus încă cel puțin o jumătate de oră. Am spus de vreo două-trei ori că nu mai pot iar soțul meu s-a uitat la d-na Dr. Buda și i-a zis că de 67 de ore sunt în travaliu dându-i de înțeles că ar trebui să se oprească.

Dl. Dr. Zaher trimite mesaj că eu trebuie să dorm și apoi să termin expulzia.
Eu mă plâng continuu de durere, pentru că simțeam deja că nu se mai decontractă uterul iar vârful contracției era de-a dreptul insuportabil.
Sunt dusă la sala de cezariană, eu continui să mă vait de durere, între timp vine și dr Zaher care îl mustră pe soțul meu că de ce ne-am grăbit, că eu trebuia doar să dorm și să continui apoi.
Însă pe asemenea contracții eu nu mai reușeam să dorm.
În timpul operației dl dr Zaher a spus că era f bine prinsă cusătura de la operația anterioară, deși nu trecuseră decât un an și cinci luni.
A mai spus că uterul a rezistat f bine și ar mai fi rezistat încă mult.

La 17:50, 24 noiembrie 2017, s-a născut Nicolae, o mândrețe de băiet de 4245 g cu bosă așa cum au zis doctorii.

Precizez că tot timpul travaliului bebe a fost monitorizat riguros, în ultima parte a expulziei continuu, bătăile inimii au fost in jur de 140, doar spre sfârșit au mai scăzut puțin sub 120 și atunci mi s-a administrat glucoză după care bătăile inimii s-au întețit, cu alte cuvinte bebe nu a fost în pericol.
Nu știu dacă ar fi ieșit complet nevătămat dacă ar fi fost împins în continuare.
Și Olivia și moașa Ana au spus că bebe nu a fost bine angajat pe canalul nașterii.
Moașa Ana a fost de părere că puteam să mă mai chinui mult că la cum era angajat nu ar fi ieșit.

Nu știu dacă a spus doar ca să mă consoleze sau dacă e adevărat.
D-na dr Buda a zis că dacă aș fi fost odihnită aș fi reușit. Olivia consideră că la cum era angajat bebe a fost cum s-a putut mai bine.
Că probabil dacă ar fi ieșit împins și nu ”înșurubându-se” pe canalul nașterii aș fi avut o ruptură tare urâtă de perineu, mai dureroasă decât toată nașterea.

Ca și concluzii pot spune:
• Slavă Domnului că am născut un copil sănătos și frumos!

• Mi-am văzut limitele de suportabilitate a durerii. Am fost dezamăgită de mine că nu am reușit să suport durerea mai mult și poate mai cu demnitate în ultima oră a travaliului, cu toate că toată lumea care a trecut prin sala de naștere a admirat cât de mult am suportat, și cu toate nici soțul nu e de acord cu dezamăgirea mea, pentru că e de acord cu Ana Maria că mai mult nu se putea.
În plus, lui i se pare că am un prag de suportabilitate neașteptat de mare.
Mie una mi-a fost rușine de mine că m-am plâns ca o „muiere” spre sfârșit și că nu am îndurat până la capăt în tăcere și interiorizare.

• Deși m-am rugat mult în travaliu la Mântuitorul, la Maica Domnului, la Sf Nicolae, Spiridon și sf Nectarie, și toată sarcina i-am bătut la cap cu nașterea naturală, am văzut că Domnul nu a binevoit să nasc natural până la capăt. Vorba Anei Maria, am născut totuși 99% natural.

• Aș mânia pe Domnul să spun că nu m-a ajutat. E clară intervenția divină, altfel cine știe ce s-ar fi întâmplat.

• Și eu și bebe am fost cât se poate de bine, fără ruptură uterină, sau alte întâmplări nefaste.

• E la fel de clar însă că nici Domnul și nici un sfânt nu a împins bebele pe canalul nașterii atunci când eu nu am mai avut puterea să fac acest lucru, deși i-am rugat.

• În mod sigur a fost cel mai bine așa și Dumnezeu știe de ce s-a sfârșit nașterea mea cu cezariană.

Olivia Fărcaș e un om minunat, de prin luna a șasea m-a tot învățat, pregătit, ajutat.
A fost alături de mine tot travaliul, s-a frământat și a căutat soluții, m-a susținut și încurajat, mi-a fost și este ca o soră. Îi mulțumesc din tot sufletul!
E o doulă bine pregătită, cu multă experiență, și cred că dacă ar fi fost ascultat sfatul ei din timpul expulziei de a nu sta pe spate pe masa de naștere ci în apă în poziție favorabilă înmuierii părții posterioare de col, adică pe mâini și genunchi, aș fi născut natural.

• Echipa de doctori (Zaher, Buda, Ciornei) – moașa Ana Maria Bumb de la spitalul Isis e minunată, 100% pro nvdc, te sprijină până în pânzele albe să naști natural, dacă te ține firește.

• Nici o încercare de subminare sau de constrângere spre cezariană, din contra, încurajare continuă pentru naștere naturală atât timp cât mama și copilul sunt în siguranță, dar și respectare a deciziei personale.
Le mulțumesc pentru susținerea și implicarea lor în încercarea mea de a naște natural!
Nu s-au speriat de factorii de risc ai cazului meu: cezariană cu 17 luni în urmă, diabet gestațional, tensiune în travaliu de 15 cu 9, vârsta de 38 de ani.
De altfel tot personalul cu care ne-am intersectat e amabil și gata să te servească în spitalul Isis.

• În final nu regret această experiență pentru că acum știu și eu pe propria piele prin ce trece o femeie în travaliu, cu excepția momentului final al expulziei, respectiv epiziotomia.
Oricum am avut parte de o frumusețe de criză hemoroidală la vreo trei zile după naștere, care mi s-a spus că echivaleaza durerea epiziotomiei.
Un alt câștig e că a văzut și soțul cam cât îndură o femeie la o naștere, ceea ce în mod sigur îi îmbogățește perspectiva.

Mitroaica Simona Cristina
Harta site