Spital Privat Isis

O nastere vaginala dupa cezariana alaturi de mama

Publicat pe 03.12.2014 • 3053 comentarii

Dragii nostri,

Am sesizat ca femeile care au nascut prin operatie cezariana inca nu au aflat faptul ca pot naste natural a doua oara, dupa ce prima data uterul a fost sectionat.
Din anul 2010, in cadrul maternitatii noastre, se produc nasteri pe cale vaginala dupa operatie de cezariana, pe care le vom denumi NVDC.

Dupa o scurta analiza, am constatat ca lumea virtuala nu mai era familiarizata cu acest concept, iar noi nu mai scriam despre el, fiindca il percepeam ca fiind normal, vedeam normalitatea acestui act in maternitatea noastra.
Asa cum bine stiti, ne adaptam continuu politica de sustinere a nasterii naturale.

Poveste de culise:
Un sfarsit de saptamana. Mesaj telefonic. Avem un NVDC in Isis. Pacienta echipei: dr. Mohamed Zaher, dr. Bogdan Ciornei, dr. Ioana Buda.

De regula, mamicile care se adreseaza acestui tip de nastere sunt prezente si in alte medii virtuale: grupurile de sprijin pentru NVDC, de sustinere a nasterii naturale, iar ele se adreseaza maternitatii noastre cu intrebari sau participa la cursurile de pregatire pentru nastere.
Aceasta mamica parea ca nu era atat de prezenta intr-o lume virtuala incat sa o reperam.

Luni la amiaza

Liniste in salon. Pacienta se odihnea asezata pe o parte, bebele era linistit, bunica statea oarecum de veghe in patul alaturat pentru a proteja unitatea “mama-copil”.

Calm, deschidere, relaxare.

Primim acordul pentru a va transmite si voua povestea unei nasteri vaginale dupa o operatie cezariana.

Primul copilas l-a nascut in anul 2011. Era pacienta doctorului Zaher. In timpul sarcinii a cochetat cu ideea de a naste natural. Totul a decurs firesc pana aproape de momentul nasterii, in jurul varstei de 40 de saptamani, cand a ales sa nasca prin operatie cezariana.

Priveam si incercam sa gasesc o explicatie valabila pentru care o femeie ce parea atat de hotarata in acest moment, ar fi renuntat, acum trei ani, la ideea de a trece prin experienta nasterii.
Ce a determinat aceasta retragere a ta?
"Frica venita dinspre oameni, din partea femeilor care au nascut si nu au avut experiente pozitive la nastere. Emotiile de sfarsit de sarcina m-au facut sa aleg cezariana, fiindca frica nu imi dadea pace."

Ce amintiri ai despre aceasta experienta?
De cele mai multe ori femeile care aleg a doua data sa nasca natural au avut experiente negative ale primei nasteri; ele spun ca au avut dureri dupa operatie, relateaza ca alaptarea a fost dificila si adesea renunta din motive necunoscute lor, in acel moment.
De aceea doresc sa isi completeze experienta trecuta cu o nastere diferita, in care lucrurile sa se intampla conform planului naturii.


Dar... surpriza!
Recuperarea de dupa cezariana a fost surprinzatoare, au fost prezente dureri dupa operatie, firesti - le percepuse ea, timp de doua saptamani, iar pe baietel l-a alaptat timp de noua luni.

Si, totusi, de ce a aparut gandul nasterii naturale?

"Prima sarcina a fost putin dificila, am avut multe emotii, simteam ca mi-as fi dorit sa ma pot bucura mai mult de ea. Medicul meu de atunci, dr. Zaher, m-a incurajat sa nasc natural fiindca acesta este firescul si mi-a parut rau ca am renuntat la gandul nasterii, indemnata de frica. Citeam ce scriau despre nasterea lor mamicile pe forumuri, in lumea virtuala, iar eu nu traisem aceste momente."

A aparut parerea de rau...

"Simteam ca femeia este implinita prin nastere. Eram insarcinata a doua oara. Sarcina am ales sa o traiesc total diferit. Cand ma gandeam ca as putea trece printr-o nastere naturala primul gand s-a indreptat catre uter, imi era teama sa nu se desfaca si sa ii fac rau bebelusului.
Am ales sa ma indrept catre nastere naturala si sa ma bucur de sarcina. Ma informam si m-am incarcat cu multe articole pe care le postati pe pagina facebook. De asemenea, povestile despre nastere mi-au deschis poarta cautarii unei alte experiente pe care doream sa o traiesc.
Am impartasit acest gand medicului meu si a fost de acord.
Ceilalti - prieteni, familia - nu ma incurajau, erau axati doar pe ideea pericolului. Am ramas ferma in decizia mea: era doar parerea lor si eu imi propusesem sa trec prin aceasta experienta."

O priveam si as fi vrut sa stiu ce trasatura de caracter poate determina o femeie sa nu se lase influentata de fricile altor persoane. Sau daca are experiente determinante in trecut.

O intrebare cheie pe care o adresez adesea este: Te poti raporta la o mare realizare din viata?
Evident ca, o mamica care are deja un copil, va gandi ca cea mai mare realizare a ei este un copil...

“Am terminat Management, am lucrat trei ani, apoi am ramas acasa sa ma ocup de micut. Da, pot spune ca sunt o fire hotarata!”

Un om care se indrepta catre profesie isi poate schimba optiunile pe masura ce anii trec si prinde indemanare in arta parintitului.
“A fost decizia mea, hotararea mea! Iar gandurile cu care m-am alimentat in sarcina au fost numai pozitive.
Optimism. Incredere.”

Raman si privesc.
Un om pentru a trece printr-o experienta noua, intr-o lume unde multi altii pot destabiliza, are nevoie de incredere, dar si de sprijin. In acest context au fost alaturi de ea si de alte persoane. Incerc sa le descopar.

Sprijin si incredere

Sotul ce parere a avut?

"El ma sustine in orice decizie iau. Are incedere in mine. Mama a fost cea care a fost alaturi de mine tot timpul…”
Va spuneam ca atunci cand am intrat in salon era bunica alaturi de mama. Ea ii privea protector. Acum se asezase usor lateral, pe un taburet si ne privea. Era calma, parea ca si-ar dori sa mai spuna cate ceva, dar o astepta pe fata ei.

In privirea ei am inteles ca astepta ca fiica ei sa isi spuna povestea, iar prin ea sa creasca, sa simta ca a avut o mare realizare, aceea a normalitatii maternitatii. O realizare.
Simteam ca isi dorea sa ii spuna ca a trecut printr-o situatie unica, dar atat de mareata pentru copilul ei. O priveam pe bunica si prin tacerea ei, prin privirea incurajatoare simteam ca a fost alaturi de mamica noastra tot timpul. O bunica care prin prezenta ei, prin atitudine, cuvintele spuse si nespuse, oferea lectia suprema de dragoste: dragoste neconditionata fata de fiica care nascuse a doua oara si se autodepasise.

Bunica trecuse pe plan secund.
Stiam ca ea a contribuit la ceea ce este astazi fiica ei.
Stiam ca bunica prin tacerea ei, prin zambete, prin aprobari, o trecuse pe fiica ei printr-o olimpiada a vietii.
Un concurs, o olimpiada unde femeia nici macar nu mai gandeste sa participe. O nastere vaginala dupa cezariana?! Un exercitiu greu de viata.
Simteam mandria si reusita comuna a femeilor. Ele doua: mama si fiica.
Era parte importanta a acestui travaliu, a acestei decizii de a naste natural, a acestei reusite.
Crescuse doi copii, o fata si un baiat. Este croitoreasa, imi raspunse ea cand am intrebat-o.
Am adresat aceasta intrebare fiindca am simtit multa informatie valabila in privirea ei, informatii despre o nastere fireasca, fara sa para a se indrepta prea mult catre medicalizare, catre complicatiile nasterii.
Si totusi de unde are aceasta informatie?
Era doar un om care simte, care are incredere in trupul femeii ca este facut perfect.

“Inainte nasteau femeile si nu se intampla nimic. Acum de ce s-ar intampla?”
Ii spun ca, astazi femeile considera firesc sa se opereze si ca se recupereaza foarte repede dupa operatie daca este decizia lor.
“Eu nu am simtit acest lucru. Mie mi-a fost teama de o interventie chirurgicala."

Puteti sa ne spuneti noua, tinerelor, de ce sa ne orientam catre nastere naturala?

Priveste calma si fara sa isi caute cuvintele imi raspunde simplu:
"Fiindca ne dorim copii. Unele femei se tem rau de durere, se sperie, ele cred ca vor zace, ca vor avea durerea care te doboara, dar nu este asa!”

Fiica asculta si ne spune ca nu este nici prima nici ultima femeie care a ales sa nasca natural dupa o operatie cezariana, de aceea era convinsa ca va depasi acest moment.
“Am vrut sa simt durerea, sa imi pot permite sa simt relaxarea dintre contractii”
Auzind aceasta dorinta a ei de a simti durerea nasterii, primul meu gand a fost ca perceptia ei despre sine ca persoana vis a vis de durere este una pozitiva.
“In alte experiente dureroase sunt destul de sensibila, nu suport durerea, dar de aceasta data am avut o forta interiora, o putere izvorata din dragostea fata de bebelus. In timpul contractiilor ma gandeam la el, imi spuneam ca trebuie sa fie bine. Au fost momente cand simteam ca este greu, erau chiar idei de renuntare, dar gandul care ma salva era: daca am pornit cu aceasta decizie, voi face in asa fel incat sa implinesc ceea ce mi-am propus.”

Comentariu tau