Spital Privat Isis

Poti naste ca bunica, dar evolutia medicinei te salveaza

Publicat pe 22.12.2011 • 1627 comentarii

Am postat zilele trecute articolul in care prezentam studiul  conform caruia pozitiile verticale ajuta femeia sa isi scurteze travaliul si momentul expulziei. Acest articol este semnificativ pentru femeile care aleg o nastere naturala fara interventii medicamentoase.Ni se adreseaza femei care au o pregatire speciala pentru nastere sau nu, care isi doresc un travaliu natural.

Cum pot avea o nastere naturala?

Travaliul trebuie sa se instaleze de la sine, iar femeia sa se prezinte la medic atunci cand semnaleaza contractii dureroase, ce pot fi periodice, adesea sunt cele care pregatesc colul uterin pentru nastere (inmuirere, scurtare, dilatare).
Chiar daca gravida nu semnaleaza contractii, dar simte un val de lichid aminiotic-fisurarea membranelor uterine, se va adresa unitatii in care va naste pentru a fi consultata de medic si monitorizata.

Multe femei aleg sa nasca fara interventii medicamentoase

Daca s-au instalat contractiile, chiar daca sunt regulate sau nu, gravidele isi doresc un curs natural al travaliului, fara sa fie ajutate medicamentos: perfuzii intravenoase cu oxiton, medicamente care au efect relaxant asupra colului uterin.Ele au incredere in cursul firesc al lucrurilor, stiind ca organismul femeii este facut sa nasca, existand un echilibru intre intensitatea contractiilor, frecventa lor si greutatea bebelusului.

Bunica a nascut fara perfuzii, eu de ce as face-o?

Adesea femeile isi pun aceasta intrebare. Este un mod normal de a gandi, insa ar trebui sa avem in vedere cum s-a schimbat lumea nasterii in cincizeci-o suta de ani.

Consideram noi acum ca nasterea este normala, sanatoasa pentru bebelusul nostru?

Avem multa informatie la dispozitie. Citim si ascultam multe sfaturi, venite de la profesionisti, iar de cele mai multe ori din lumea care ne inconjoara. Primim si sfaturi neavizate care ne induc o stare de nesiguranta.

Da, o nastere ca acum cincizeci de ani, usoara, cum a nascut bunica mea acasa.

Care era psihicul bunicii cand nastea? Ea percepea nasterea ca pe ceva normal, singura alternativa pe care o avea. Nu isi punea problema daca o va durea si cat de tare o va durea. Nu se gandea daca va trece prin nastere, ci era convinsa ca doar asa poate veni pe lume copilul sau si toti ceilalti pe care ii va naste dupa aceea.

Oare bunica se intreba daca va suporta durerea?

Analizand nasterile din trecut si nasterile de azi, trebuie sa realizam ca femeia nu avea de ales. Stia ca trebuie sa duca la bun sfarsit travaliul. Durerea era o parte necesara, prin care ea stia ca va trece. Era pregatita, indiferent de cursul si durata travaliului.

Dar azi, femeile care aleg sa nasca au avut in vedere si cezariana

Chiar daca au ales de la inceput sa nasca natural, au primit multe sfaturi  pentru a se orienta catre un alt mod de a naste. Fiecare femeie se va raporta la propriile simtiri. O femeie care a avut o experienta buna a nasterii prin operatie cezariana, o va sfatui calduros sa nasca in acest fel fiindca este modul cel mai bun de nastere. O alta femeie care a trecut printr-o experienta negativa a nasterii, pe care nu a inteles-o, o va sfatui sa nu aleaga nasterea naturala, raportandu-se la sentimentele sale negative.De aceea este greu sa traiesti cu propria-ti hotarare, atunci cand ceilalti te sfatuiesc in mod diferit. Din acest motiv, femeile, in timpul travaliului, cand percep durerea la un nivel ridicat, isi pot pune intrebarea:“Sa nasc natural, a fost oare hotarea cea mai buna?”

In zilele noastre, cand femeia alege sa nasca natural, fara interventii medicamentoase, este dovada de autocontrol, este un exercitiu de dezvoltare personala.
Dragele noastre gravide, care va adresati serviciilor noastre de nastere, o nastere se desfasoara natural, atat timp cat nu reprezinta un stres pentru micutul vostru.


Se naste intrebarea: “De ce ar fi? Bunica a nascut un bebe sanatos!”

In zilele noastre, asa cum povesteam mai sus, a naste un micut, cum nu mai naste toata lumea, poate fi un usor stres al mamei. Pe langa durerea fireasca a travaliului, pe langa emotiile normale acestei perioade, ea va avea si “fricile” preluate din mediul sau anterior nasterii. Toate aceste emotii ii pot ridica gradul de perceptie al durerii, iar de multe ori acestea se evidentiaza prin scaderea batailor cordului fetal.
Rezultat: Bataile scazute ale cordului fetal-semn de ingrijorare-interventii medicamentoase- interventie prin operatie cezariana

Daca ai ales un travaliu natural, ar trebui sa mai sti:Modificarile care apar la nivelul colului uterin se pot instala foarte lent, iar tu poti avea contractii intense, la intervale regulate sau neregulate.

Iti poti pune intrebarea: “De ce nu se intampla nimic  local, iar eu am in continuare dureri care ma obosesc?”
Pentru aceasta perioada, este bine sa fi pregatita, sa ai control asupra psihicului tau, sa iti pastrezi starea de calm, fiindca calmul tau se reflecta in normalitatea ritmului inimioarei  bebelusului, sa ai incredere in cadrele medicale, care iti vor spune ca lucrurile decurg firesc sau nu.

Presupunem ca ai avut un travaliu lung, obositor si ai ajuns la dilatatie completa

Am dorit sa punctam acest lucru, in mod special!Adesea femeile trec cu bine sau cu mari emotii prin travaliu, iar atunci cand dilatatia este completa, cand apare reflexul natural de a impinge, simt ca nu mai au energie pentru a impinge eficient bebelusul.
Daca travaliul in sine, a fost o stare de acceptare a durerii, de respiratii specifice si relaxare, de schimbare a pozitiilor, impingerea (expulzia bebelusului) este un moment activ, in care gravida este implicata cu toata energia, fiindca in functie de forta si capacitatea sa de a impinge eficient, bebelusul se poate naste mai repede.

Uneori gravidele obosesc

Un travaliu natural a consumat rezervele de energie ale femeii, iar cand aceasta se afla la final, simte ca are nevoie de odihna. Alteori simte ca ar fi mai bine ca ceilalti, adica cadrele medicale, sa o ajute sa nasca, sa imping copilul.

Ce este de facut?

Daca gravida se simte epuizata, poate incerca sa atipeasca pentru cateva secunde. Sa isi accepte starea, fiindca aceasta perioada de pauza, cand ea a atipit, o ajuta sa isi refaca energia pentru urmatoarea contractie, cand se va concentra si va impinge cu forta bebelusul.

Alte gravide nu se pot concentra

Exista gravide care nu se pot linisti, care isi doresc sa treaca prin aceasta perioada finala mai usor si mai repede si nu realizeaza ca in aceasta etapa este necesar ca ele sa se implice activ.

Pot scadea bataile cordului fetal

Impingerea este un efort al gravidei care consuma si din rezervele bebelusului. O expulzie prelungita priveaza bebelusul de cantitatea de oxigen necesara acestuia.Daca medicul semnaleaza acest lucru, instalarea perfuziei cu substante de accelerare a contractiilor, este solutia pentru a depasi acest moment, cand bebelusul ii pot scadea bataile cordului.

De retinut, daca ai ales un travaliu natural:

Starea de relaxare este cea care iti creaza un travaliu usor sau greu·
Informarea valabila este cea care iti ofera siguranta si nu iti va crea emotii in timpul travaliului
Un travaliu natural poate dura mai mult
Pozitiile verticale te ajuta in timpul travaliului cat si in timpul expulziei-comunica cu medicul care iti gestioneaza travaliul

Exista momente in timpul travaliului cand este necesar sa pui in balanta siguranta ta si a bebelusului, inainte de refuza interventiile medicamentoase

Exista momente de epuizare maxima, cand poti atipi
Poti avea o expulzie prelungita, cand este important sa participi activ, sa uiti ca esti obosita, sa colaborezi cu cadrele medicale
Sa ai in vedere si interventiile medicamentoase, pentru cazurile in care medicul considera ca bebelusul tau poate sa “oboseasca”

Poti naste ca bunica, dar evolutia medicinei te salveaza

Am dorit sa evidentiem in acest articol faptul ca acum o suta de ani femeile nasteau fara a se interveni medicamentos sau chirurgical, insa sa nu uitam ca medicina a evoluat si multe situatii care nu aveau un rezultat pozitiv, astazi pot fi prevenite si se poate interveni in timp minim pentru a salva viata mamei si a copilului.

Comentariu tau

Harta site