Spital Privat Isis

Povestea nasterii in apa a lui Denis

Publicat pe 17.02.2011 • 2940 comentarii

Ramona ne povesteste

Inca sunt in maternitatea Isis, au trecut 2 zile de cand am facut cunostinta cu Denis baietelul meu mult asteptat.
Au trecut 2 zile si eu ma simt excelent din toate puncete de vedere, sunt in camera, cu laptop-ul in brate, Denis doarme profund, iar eu profit un pic de linistea de aici, pentru a ma intoarce un pic in timp in urma cu cateva ore , nu vreau sa uit nici un detaliu, ar fi pacat, vreau sa impartasesc cu voi aceasta experienta pe care eu una am avut norocul sa o traiesc.

De ce spun ca am avut norocul ?

Va intrebati poate, pentru ca pana la urma, fiecare femeie traieste aceasta experienta, de a aduce un copil pe lume. De ce povestea mea ar fi diferita sau speciala ?


Nasterea sub apa, un moment senzational pentru mama

Bineintelesc ca fiecare nastere e unica si deosebita pentru orice mama, eu am senzatia ca am trait dupa un scenariu de film, nasterea lui Denis a venit sub apa, am putut sa-l vad cum pluteste in apa e ceva senzational prea frumos ca sa crezi ca e adevarat.
Da, e posibil!
Acest lucru a fost posibil datorita domnului dr.Mohamed Zaher, care a vrut sa faca in asa fel incat , momentul nasterii unui copil sa fie mai mult decat un eveniment important in viata unei familii, nasterea sub apa inseamna pentru mama: confort, sanatate , relaxare, liniste dar si spectacol.

Emotii in asteptarea lui Denis

Mi-a raspuns imediat la telefon cand travaliul a inceput.
Apoi am sunat-o pe Sorina, este psiholog si o buna prietena , care mi-a promis ca va fi alaturi de mine la nastere.
Este o persoana care te linisteste prin simpla ei prezenta.
Are vocea balnda si e atat de calma!
A mai ajutat mamici la nastere si aveam toata increderea ca impreuna cu ea imi voi depasi toate temerile pe care le aveam.
Vali, sotul meu m-a vazut agitata prin casa, a vazut ca nu ma simt bine asa ca s-a trezit si s-a imbracat. Pe Raisa, fetita cea mare, am lasat-o cu vecina noastra, stiam ca e pe maini bune, ele doua se inteleg minunat.
Am plecat spre maternitate. Era deja ora 4 iar eu tremuram din toate incheieturile, de frig, de durere, emotii, aveam contractii dese si scurte, dar peste care treceam usor (in comparatie cu cele de la nasterea Raisei), pentru ca respectam indicatiile Sorinei , de a respira corect pe contractie (inspiri pana la 4 , expiri pana la 6).

Am ajuns la Isis.
La receptie era Nicoleta, e o fata tare draga mie, mereu cu zambetul pe buze , vesela si amabila la orice ora. In cateva minute au aparut Sorina si Ana, pe care abia acum am avut ocazia sa o cunosc mai bine, o fata extraordinara, frumoasa, blanda, cu gropite in obraji, nu ai cum sa nu o iubesti.

Bine ai venit puiule!

Asa a inceput

Am avut o sarcina usoara,cele 9 luni au trecut repede si pe masura ce trecea timpul, incercam sa o pregatesc pe Raisa pentru momentul in care va veni fratiorul ei. Denis s-a hotarat sa vina la termen (fix 40 de saptamani), in noaptea de 29 septembrie.
Dormeam cu fetita mea Raisa, ne tineam de mana (asa dormim noi mereu, tinandu-ne de mana) si am inceput sa am dureri de burta, se repetau la intervale scurte de timp, fiind la a doua nastere am intuit ca e posibil sa fi venit momentul, am inceput sa-mi fac griji, nu pentru mine, pentru Raisa, ma gandeam ce fac cu ea?
Cu cine o las daca plec spre spital?
Durerile se repetau, m-am dus si am luat un no spa, apoi la calculator , am scris un mesaj domnului doctor Zaher, prin care i-am explicat ce se intampla cu mine, am intrat in cada, am facut un dus.
Raisa se trezise, incercam sa o adorm la loc, dar cum ii dadeam drumul la manuta se trezea.Vazand ca dl. dr nu a citit inca mesajul, m-am decis sa-l sun, bineinteles ca era acasa.

Nu mai aveam control asupra corpului meu.
Niciodata nu am avut senzatia asta, nici la prima nastere (atunci eram prea amortita, nu simteam aceste dureri, nu participam cu nimic parca, deci nici asa nu e bine)
Durerea , contractiile alea pusesera stapanire pe mine si faceau ce vroiau cu mine.

Nu ma pregatisem suficient de bine pentru asa ceva.
Sorina ma avertizase din timp ca trebuie sa ma pregatesc. Imi daduse un curs pregatitor pentru nastere pe care trebuia sa-l ascult macar de doua ori pe zi.
Acel curs te invata sa -ti intelegi corpul, contractiile durerile din timpul nasterii, astfel poti avea controlul asupra corpului tau.
Stiu ca as fi putut sa fac si cursul Lamaze, castigasem o participare gratuita la acest curs, dar l-am cedat unei alte gravide care nastea pentru prima oara, eu ma simteam puternica la cea de-a doua nastere, dar nu a fost asa.

Am discutat cu dl dr. pe parcursul sarcinii ca voi naste in apa, fara anestezie, eu am crezut ca voi rezista fara anestezie peridurala, dar nu a fost asa din pacate.

In scurt timp am ajuns in camera, m-am schimbat, deja Sorina era langa mine si imi dadea indicatii pretioase pe timpul contractiilor, masaj pe spate, era bine.
Am aruncat o privire prin camera, arata excelent, perdele din matase galbena, draperii plusate, frumoase, mobilier elegant (comoda cu oglinda mare , 2 paturi pentru mine si insotitor , din familie daca doresc, sifonier, dulapioare, ...un patut minunat alb, cu lenjerie si aparatori din catifea .....baia arata excelent , balconul iti ofera o priveliste placuta).

Venise timpul sa ma intalnesc cu dl. doctor, am iesit din camera si am mers in sala de nasteri.
Credeam ca ma voi reintoarce in camera dupa cateva minute.
Nu stiam ca odata intrata in sala de nasteri, nu voi mai iesi decat dupa ce se va termina totul, deci nu mi-am luat ramas bun de la sotul meu.

Acolo ma astepta dl. dr Zaher si renumita cadita de nasteri pentru care ma pregatisem 9 luni de zile. Bineinteles ca nu am scapat de urcatul pe masa! Trebuia facut acest control pentru a vedea in ce stadiu ma aflu.
Contractiile curgeau una dupa alta, dar erau scurte!
Sorina era in dreapta mea. Ma tinea de mana si-mi vorbea in permanenta.
Imi amintea ca trebuie sa respir corect. Nu-mi dadea voie sa schitez vreo grimasa, sa ma stramb sau sa fac gesturi inutile care oricum nu m-ar fi ajutat cu nimic, ci dimpotriva m-ar fi obosit mai mult.
Imi spunea mereu sa raman relaxata, sa inspir si sa expir lung. O ascultam si era bine.

Ana era in dreapta mea , se chinuia sa-mi gaseasca vena.
A venit momentul in care dl. dr a zis ca trebuie sa-mi rupa membranele.
Imi era frica si desi mai trecusem o data prin aceste momente si stiam ca acest procedeu nu e dureros.
Iintrebam pe toata lumea : dar asta o sa ma doara?
Aveam nevoie sa stiu in permanenta ca nu voi suferi, ca nu ma va durea nimic ca totul va fi ca un fulg (vorba Sorinei).

Stiam ca din acel moment durerile se vor amplifica.
Si asa a si fost. Contractiile au devenit mai dese si mai intense, dar eu ma purtam exemplar, respectand indicatiile Sorinei, care imi vorbea intr-una pe un ton calm. Imi spunea o poveste frumoasa , despre o plimbare la munte, aer curat, izvor cu apa rece.
Eram relaxata. Auzeam cum dl. dr. daduse drumul la apa in cadita. Eram pe aproape.

Contractiile erau dese si din ce in ce mai dureroase.

Aveam gura uscata.
Imi dadeau apa rece. Simteam ca-mi curg siroaie de apa pe fata.
Deja incepusem sa obosesc.
A venit o contractie... foarte grea, nu se mai termina, nu mai puteam respira, ma sufocam, nu mai puteam sa o ascult pe Sorina, care imi repeta intr-una sa inspir si sa respir sa am oxigen....nu reuseam.
A trecut, apoi la nici 2 minute alta contractie, mai groaznica!
Am apucat-o pe Sorina de mana. Imi bagasem capul in pieptul ei. Ma mir ca nu am daramat-o din picioare la cat e de fragila.

M-a intrebat: Vrei sa facem anestezie?
Am crezut ca nu aud bine.....am ridicat capul si am spus Daaaaa, va rooog!
Au mai fost vreo doua contractii puternice pana a ajuns doamna dr anestezist Dinca.
S-a miscat extraordinar de repede, iar in 2 minute nu am mai simtit durerea, doar contractia, pe Denis care vroia cu orice chip sa iasa afara.

Asa ca a venit momentul sa intru in apa. In sfarsit!
De cate ori ma gandeam la momentul nasterii imi imaginam acest moment , cand voi sta in apa.
Imi imaginam ca ca acea cada e cu adevarat magica. Opriveam ca pe o salvare, ca o data ajunsa in apa toate durerile, toata durerea va disparea.
M-au ajutat sa ma ridic de pe masa. Trebuia sa cobor pe niste scarite, sa mai merg jumatate de metru apoi in cada.

Ce credeti ca am mai coborat scaritele?
Eram atat de disperata sa ajung in cada ca am facut un pas mare de pe scara direct in cada. Dl. dr si ceilalti din incapere au ramas surprinsi: isi imaginau ca eram, ca un ou fragil pe care il tineau din toate partile sa nu se sparga. Asa ca saltul meu de pe masa direct in cada i-a luat pe toti prin surpridere.

Ce senzatie de relaxare in apa!

Stiam eu de ce eram atat de disperata sa ajung in apa: apa calda, cada mare, eu libera, puteam sa stau cum vreau.Pluteam in apa.In sfarsit ma puteam relaxa! Ma linistea apa.
Ma incalzea si toti muschii mei erau complet relaxati!
Asteptam acum sa vad cum e pe timpul contractiilor.
Era bine, deja incepusem sa preiau controlul asupra corpului meu.
La contractii nu mai aveam dureri. Bulbucii imi faceau un masaj incredibil de relaxant.
Trebuia doar sa imping, era greu, dar nu imposibil.

Sorina ma fotografia, imi facea poze de zor, ma punea sa zambesc .
Ha, ha , ha, foooarte amuzant Sorina!
Dl. doctor m-a ajutat, m-a incurajat, imi spunea ca aproape am terminat, ca mai avem foarte putin, sa mai fac un efort si e gata. Dar nu mai credeam, asta imi spunea de cateva minute si nu se mai termina.
Dar am vazut-o pe Sorina care zambea si mi-a zis: Hai Ramona ca il vad s-a apropiat cu aparatul sa surprinda acele momente.
Atunci am stiut ca trebuie sa-mi dau si sufletul ca suntem la final.

In acel moment domnul doctor a zis : Ce zici? il chemam pe tatic sa vada si el , sa-l punem sa taie cordonul?

Tati sa taie cordonul ombilical?

Desi, initial, nu eram de acord ca tati sa asiste, in acel moment mi-am dat seama ca as fi o egoista sa nu-l chem.
Apa era curata. Eu eram foarte bine , chiar imi doream ca el sa participe acum la final!Problema e ca tati nu mai era de gasit!
El crezand ca totul va decurge ca la prima nastere (adica va avea de asteptat cateva ore bune) s-a dus sa mai rezolve niste probleme , asa ca a ratat marele moment.
dar ne-am continuat treaba. Denis vroia cu orice pret sa iasa, asa ca ne-am unit fortele si, incredibil, simteam efectiv cum a iesit!
De ce mi se pare incredibil?
Pentru ca la prima nastere nu am simtit asta. Toata zona de jos era amortita, am fost taiata, apasata pe burta, nu am impins, nu am simtit ca iese , pur si simplu pe ea am vazut-o la dl. dr in brate,, fara sa-mi dau seama cand si cum a iesit.
Acum a fost altfel. Eu am participat la nasterea copilului meu, Denis plutea in apa, legat de mine prin cordomnul ombilical iar eu l-am luat in brate si l-am pus pe pieptul meu.
Credeam ca-mi sare inima din piept!

Nu stiu ce era in mintea mea in acel moment, cum sa te mai gandesti in acel moment ca poate cu cateva minute ai suferit?
Pret de cateva minute am stat cu Denis lipit de mine. L-au lasat asa pe mine cat am vrut.
Nu am avut nevoie de epiziotomie, nu m-am rupt, apa a ajutat mult la intinderea pielii, la dilatatie.

Ne-am mai balacit un pic in apa , bebe era atat de linistit se simtea foarte bine la mine in brate, nu plangea ci doar incerca probabil sa inteleaga ce se petrece in jurul lui.
Era putin buimac dar se simtea in siguranta la mine in brate.

Intr-un final i s-a taiat cordonelul si l-am dat doamnei doctor Bucur sa-l consulte. Am iesit si eu, m-au invelit intr-un prosop si m-am urcat iar pe masa, unde am mai stat vreo ora sa ma odihnesc.

L-am sunat si pe tatic , care nu pricepea ce vreau sa spun: Cum adica... gata? Asa repede? Cand? Cum? Vin acum!

Apoi am venit in camera, sotul meu si de aceasta data a venit cu un buchet imens de trandafiri de toate culorile: alb, rosii, galbeni , roz.

Comentariu tau