In sezonul rece cele mai frecvente imbolnăviri sunt reprezentate de infecţiile de căi respiratorii superioare.

Rinofaringita acută

Este determinată in 90% din cazuri de virusuri. In mod normal, un copil prezintă, in medie, 5-6 episoade de rinofaringită pe an. Cei mai afectaţi sunt preşcolarii din creşe şi grădiniţe, unde această boală poate căpăta caracter epidemic.

Rinofaringita reprezintă inflamaţia mucoasei nazale şi a gatului (faringe). Se manifestă cu febră ce poate atinge şi valori de 39-400C. Sugarii cu varsta mai mică de 3 luni pot să nu facă febră datorită reactivităţii scăzute a organismului.

Pe langă creşterea temperaturii apar: obstrucţia nazală, secreţii nazale, la inceput apoase, care devin seromucoase (gălbui), ce impiedică sugarul să sugă şi il fac iritabil. Unii copii varsă şi prezintă scaune diareice.

Este de dorit ca tratamentul să fie administrat la indicaţia medicului. Nu administraţi antibiotice pentru că aceste infecţii sunt cauzate, in majoritatea cazurilor, de virusuri.

Trebuie să-i asiguraţi copilului o cantitate suficientă de lichide (apă plată, lapte, ceai), să menţineţi in cameră o umiditate de 50-60% (cu un umidificator sau prosoape umede sau vase cu apă aşezate pe calorifer). Eliberaţi năsucul de secreţii de 3-4 ori pe zi, inainte de mese şi la culcare, puneţi in fiecare nară cateva picături de ser fiziologic sau apă de mare, lăsaţi 2-3 minute să acţioneze şi aspiraţi mucozităţile cu o pompă sau cu aspiratorul pentru bebeluşi.

Pentru a preveni aceste imbolnăviri: nu duceţi copiii in spaţii aglomerate, alăptaţi-l cat mai mult timp, asiguraţi-i un aport de vitamine prin consumul de fructe proaspete, scoateţi sugarul sănătos la aer, zilnic, nu-l imbrăcați excesiv de gros.

Faringita, faringoamigdalita şi amigdalita acută

Reprezintă inflamaţia mucoasei faringelui şi/sau amigdalelor. Sunt mult mai rare la sugari şi copiii sub 2 ani. Majoritatea cazurilor sunt determinate de virusuri.

Se manifestă prin: febră, dureri de gat, inapetenţă (copilul nu mai mănancă), obstrucţie nazală, inflamaţia ganglionilor din jurul gatului (laterocervicali). Pot determina apariţia de complicaţii: in special otite, abces periamigdalian, sinuzite (la copiii mai mari).

Tratamentul este tot simptomatic : antitermice, in caz de febră, dezinfectante ale faringelui, dezobstrucţie nazo-faringiană (desfundarea nasului).

Adenoidita acută şi cronică

Reprezintă inflamaţia vegetaţiilor adenoide (polipilor) şi pot obstrua atât căile aeriene superioare, cât si conductele ce duc spre urechi.

Copilul prezintă febră, obstrucţie nazală importantă ce va determina sforăit în cursul nopţii, respirație pe gură, tuse nocturnă (determinată de secreţiile ce curg din nas spre gât). În evoluţie pot apărea tulburări de auz, gust şi miros.

Tratamentul este simptomatic. Micuțul necesită hidratare, umidificarea aerului din cameră, antitermice pentru a combate febra, desfundarea nasului. Dacă simptomele persistă se ia în calcul adenoidectomia – înlăturarea polipilor.

Sinuzita

Spre deosebire de restul afecțiunilor căilor respiratorii superioare, sinuzita are o etiologie predominant bacteriană.

La copil apare, de obicei, ca o complicație a unei afecțiuni a căilor respiratorii. La nou-născuți, sugari şi copiii mici, sinuzita nu este frontală (sinusurile frontale nu sunt pneumatizate), ci etmoidală (etmoidită).

Semnele sunt date de febra mare la debutul bolii, obstrucția nazală importantă (care împiedică alimentația), edemațierea pleoapelor şi a rădăcinii nasului. Etmoidita este o urgență şi necesită internare şi tratament antibiotic intens.

La copiii mai mari semnele de sinuzită sunt reprezentate de febra peste 39 grade, persistența simptomelor de infecție de căi respiratorii superioare peste 10-14 zile, secreții nazale purulente şi abundente, durere supraorbitară (spontan sau la
palpare). De asemenea, necesită tratament antibiotic.

Laringita

Laringita reprezintă consecința inflamației acute a mucoasei şi submucoasei laringelui. Cel mai frecvent este produsă de o infecție, în special virală. Formele severe se asociază cu insuficiență respiratorie, iar copilul se poate sufoca.

Semnele de laringită sunt date de vocea răguşită (disfonia), tusea uscată, foarte sonoră (,,lătrătoare”), respirația dificilă şi cu un zgomot caracteristic numit stridor. La toate acestea se poate adăuga, dar nu obligatoriu, febra. De multe ori debutul este brusc, nocturn.

În formele virale evoluția este, de cele mai multe ori, favorabilă, dar pot exista forme severe (mai ales la vârstele mici). Când zgomotul (stridorul) se aude doar la plâns şi la tuse, nu şi în repaus, copilul trebuie supravegheat, trebuie asigurat un aport crescut de lichide şi o atmosferă umedă şi caldă. Dacă apare şi în repaus copilul trebuie evaluat de către un medic cât mai rapid. Doar în urma consultului se poate stabili oportunitatea internării sau continuării tratamentului în regim ambulator. Dacă există semne de suprainfecție se administrează şi antibiotic.

Dr. Oana BARBU
Medic Primar Pediatru
ISIS – Spital Privat